Cristian Popescu Piedone se declară trist. El rememorează pe pagina sa de Facebook momente recente și mai puțin recente din istoria României și face un apel către întreg spectrul politic din România:

”Tristețe!

Pe stradă, în autobuz, în metrou, în tramvai e ca-n spitale: tristețe! Spitalele, apropo, suferă tăcute, cu tencuiala roasă. Au dor de medici, de mătură și de echipamente.

Fericirea românească a rămas în fotografiile concediilor de altădată.

Pentru milioane de români, acum, singura destinație de vacanță este… casa!

Pentru prea mulți, viața e ca un rebus cu erată pe verticală! Își duc traiul târâș, mereu și mereu pe orizontală!

Națiunea este resemnată, decimată, bulversată!

Protestele furate de politica parșivă au topit unitatea și febra unirii…

De greață, puțini își mai strigă acum durerea în piață!

Când se ridică Ion, se așează Gheorghe și tace! Iar asta le place peste măsură partidelor vândute și parveniților care vor românii slugi, cu pumnul în gură!

D-aia, probabil, ni s-a amărât și pâinea de pe masă! Are mai multă chimie în coajă decât faină. Laptele nu mai are în el lapte, din brânză a rămas doar culoarea, roșia n-are gust, carnea din hipermarket miroase a farmacie!

E jale și chin în țărișoară!

Satul e tot mai gol și tot mai plâns… Doliul s-a agățat de porțile bătrâne, apa e sălcie în fântâni, păianjenii păzesc vechile case părintești. Islazurile au rămas fără mugete, ulițele fără tineri, școlile fără copii, iar clopotele au amuțit în biserici…

Nici școala nu mai este garanție pentru bine!

Acum, nu prea ai parte dacă în viață ai doar carte!

Eminescu, Creangă și Rebreanu au astăzi preț mult mai mic ca banul!

Unu și cu unu… deseori nu mai fac doi. La fel cum speranța nu mai este demult trează în noi!

Pribegia nu mai e miraj, ci țelul fixat în școala românească!

Ca să trăiești mai bine, ți se spune: – Absolvi și fugi să te spetești pe bani pentru străini!

Asta-i cardiograma țărișoarei noastre sfinte, oameni buni! Asta-i radiografia națiunii noastre! Și e păcat…

Este păcat de pâinea cea amară mâncată de străbuni, să facă aici o țară!

Este păcat că n-am mai invitat demult Speranța la o vorbă bună în casa noastră!

Este păcat că ne-am obișnuit să ținem Fericirea dincolo de poartă!

Este păcat că am uitat să privim cerul!

Este păcat că am uitat să fim NOI…

Pentru ca mâine să fie aici un popor și un proiect clar de mare țară, nu doar o altă zi monotonă în calendar, ajunge doar voința!

D-aia cred c-a venit vremea să strigăm așa cum a murmurat și a strigat cândva o națiune:

“- Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane! “

Ridică-ne, Doamne!

Arată-ne, Doamne, că mai avem în suflete și-n sevă și Demnitate și Onoare și Curaj!

Luminează-ne, Doamne, și ajută-ne să fim iar un popor unit și să ne fie bine!”, susține Piedone.