Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, afirmă că protestul la care participă și unii agricultori nu are legătură cu sfera de competențe a ministerului pe care îl conduce, însă va încerca să pună umărul la o soluție pentru problemele invocate.
„Legat de protestul “spontan” al transportatorilor la care s-au alăturat și câțiva fermieri, până în acest moment, la ministerul Agriculturii nu am primit nicio revendicare, pentru că nicio asociație nu își asumă acest protest. Din informațiile apărute în spațiul public, am văzut că problemele pe care le reclamă au legătură cu RCA și cu permisele de conducere. Chiar dacă acestea nu țin de Ministerul Agriculturii, voi face tot ce pot pentru a-i sprijini să găsim împreună o rezolvare.
Am stabilit deja o întâlnire cu toate asociațiile și federațiile, săptămâna viitoare, pentru a le prezenta programele pe care le avem pregătite pentru acest an. Vom putea vorbi, așa cum facem mereu, la aceste întâlniri, despre problemele pe care le întâmpină și sunt sigur că vom găsi, ca de fiecare dată, rezolvare. Aceste întâlniri le aveam programate înainte să apară acest protest”, scrie ministrul pe Facebook.
Protest folosit politic
Ministrul Agriculturii dă asigurări că subvențiile se vor acorda la timp. Florin Barbu denunță folosirea protestului pentru interese politice.
„Îi asigur pe toți fermierii că subvențiile se acordă la timp! Subvenția la motorină se va acorda în continuare la valoarea maximă posibilă. Avem un buget bun, în acest an, avem fonduri prevăzute pentru toate sectoarele și vom continua să sprijinim producția românească.
Este început de an electoral și acest protest spontan este masiv distribuit pe rețelele sociale de un partid politic. Nimeni nu are dreptul să folosească fermierii, munca lor și agricultura românească pentru a încerca să câștige capital de imagine sau un procent în plus în sondaje. Să nu uităm că aceste partide politice nu au avut nicio soluție pentru agricultura românească în ultimii 4 ani
Ca întotdeauna, ușa ministerului Agriculturii este deschisă oricând pentru fermieri, pentru că eu sunt acolo pentru a le rezolva problemele și a-i sprijini! Îi asigur pe toți că anul 2024 o să fie un an agricol bun atât pentru România, cât și pentru fermierii români!”, mai afirmă Florin Barbu.