Fostul ministru PSD Marius Budăi afirmă miercuri, într-o postare pe pagina sa de Facebook, că social-democrații nu vor fi de acord în coaliția de guvernare cu o creștere a taxelor și nici cu mărirea decalajelor între persoanele cu venituri mici/medii și persoanelor cu venituri mari prin majorarea TVA-ului.
„Observ în ultima vreme tot mai mulți economiști “de dreapta” care introduc în spațiul public tot felul de discuții legate de creșteri de taxe. Dacă asta este noua orientare liberală și unica soluție găsită de PNL, vă spunem dragi colegi de alianță că PSD nu va susține așa ceva”, își începe Budăi postarea, în contextul în care ministrul liberal al Finanțelor, Marcel Boloș, spune că România trebuie să ia măsuri de reducere a deficitului însă „nu înseamnă că vom face tăieri drastice, nici că vom propune creșteri de taxe și impozite”.
El afirmă că „ar fi o greșeală enormă” creșterea taxelor pentru că România traversează o perioadă bună din punct de vedere al investițiilor. „Nu am face altceva decât să punem frână dezvoltării economice prin creșterea de taxe introdusă în comunicare publică de apropiați ai PNL și repet: PSD se va opune!”, spune Budăi, potrivit căruia România nu va avea o presiune bugetară pentru următorii ani care să justifice măsuri de creștere a taxelor.
„Și să mai clarificăm un aspect! Măsurile fiscale care vor crea inechități sociale și care vor mări decalajele dintre cei cu venituri mici și medii și cei cu venituri mari și foarte mari NU VOR FI SUSȚINUTE NICIODATĂ de către PSD! Creșterea TVA ar însemna că toți cetățenii români, indiferent de nivelul veniturilor, vor suporta aceeași povară. Este o măsură anti-socială și anti-economică pe care PSD o respingecategoric!”, a adăugat fostul ministru PSD al Muncii.
Citește și: Ciucă, către Ciolacu: ‘Să lăsăm TVA în afara campaniei electorale’