Jurnalistul Cristian Tudor Popescu crede că reacția lui Donald Trump la glonțul tras asupra sa denotă faptul că acesta se pregătește să aplice violența dacă va fi reales președinte. CTP spune că Trump ar fi lăudat atacul și pe atacator dacă victima ar fi fost Joe Biden.
CTP dă exemplu atacul de la Capitoliu
“În cine dă cu pumnul Trump?
• În cine vrea să lovească D.J. Trump, a cărui primă grijă e să ridice pumnul strâns? În violența la care a instigat de atâtea ori – va fi „măcel, război civil” dacă nu e ales? În fanaticii lui, care, asmuțiți de el s-au dus să o omoare pe Nancy Pelosi și să-l spânzure pe Mike Pence?
• Dacă situația ar fi fost inversă, cu Joe Biden candidat rănit în atentat, Trump președinte l-ar fi numit erou al națiunii pe agresor, așa cum i-a numit pe cei care au provocat moartea unor oameni în asaltul asupra Capitoliului?”, scrie CTP pe Facebook.
Donald Trump s-a dezlănțuit după tentativa de asasinat asupra sa
Ar fi trebuit să fiu mort”, a estimat fostul preşedinte american Donald Trump, după ce a supravieţuit unei tentative de asasinat pe care el a descris-o drept “o experienţă foarte suprarealistă”, într-un interviu difuzat duminică de New York Post (NYT), informează AFP, potrivit Agerpres.
“Nu ar fi trebuit să fiu aici, ar fi trebuit să fiu mort”, a declarat Donald Trump pentru NYT, în timpul unui interviu acordat la bordul avionului său în zbor spre Milwaukee, pentru convenţia Partidului Republican, unde ar urma să fie confirmat drept candidat al partidului pentru alegerile prezidenţiale.
A fost o “experienţă foarte suprarealistă”, a spus Trump cu privire la atacul care l-a vizat, având un bandaj alb la urechea dreaptă, potrivit NYT.
Republicanul a afirmat că dacă el nu ar fi aplecat puţin capul spre dreapta pentru a privi o imagine proiectată spre public cu privire la imigranţii ilegali, el ar fi fost mort, transmite cotidianul conservator.