VIDEO De ce a renunțat Iohannis la cursa pentru șefia NATO? Precizări făcute de președinte

Președintele României, Klaus Iohannis, a vorbit despre cursa pentru șefia NATO, la care a renunțat în cele din urmă. Președintele susține că uneori, în viață, e bine „să vedem imaginea mai mare și să acționăm în consecință”.

„Asta va arăta viitorul (n.r.: ce îi rezervă), cum se spune.  Nu aș vrea să intru în detalii, pentru că ar trebui să dezvălui poziționarea unora și a altora. Am avut negocieri foarte bune, informale fiind toate discuțiile. În final, am decis că soarta NATO e mult mai importantă decât soarta mea. Am decis în consecință să mă retrag, pentru a permite numirea unui secretar general înainte de acest summit. Cred că e bine să vedem imaginea mai mare și să acționăm în consecință”, a spus Iohannis, în cadrul unei conferințe de presă.

Context

Cele 32 de state membre NATO l-au numit pe premierul olandez Mark Rutte viitorul secertar general al Alianţei, într-un moment crucial al organizaţiei, în timp ce Rusia îşi continuă războiul în Ucraina, relatează AFP, conform News.ro.

Mark Rutte, în vârstă de 57 de ani, urmează să preia funcţia la conducerea NATO la 1 octombrie, în locul norvegianului Jens Stoltenberg, aflat în post de zece ani.

”Ştiu că voi lăsa NATO pe mâini bune”, a reacţionat imediat pe X Jens Stoltenberg.

”Mark este un adevărat apărător al relaţiilor transatlantice, un lider puternic şi un constructor al consensului”, adfaugă el.

”Leadershipul şi experienţa dumneavoastră vor fi cruciale Alianţei în această perioadă dificilă”, a reacţionat, la rândul său, preşedinta Comisiei Europene (CE) Ursula von der Leyen.

Ea îndeamnă la o consolidare a parteneriarului Uniunii Europene (UE) cu NATO.

Mark Rutte, un veteran al politicii europene, a obţinut foarte repede susţinerea celor mai importante state membre ale Alianţei, cu Statele Unite în frunte.

Numirea sa era doar o simplăformalitate după retragerea candidaturii preşedintelui rpmân Klaus Iohannis, săptămâna trecută.

În afara ameninţăării ruse, liderul olandez va avea de a face cu rezultatul alegerilor americane din noiembrie.

Statele Unite reprezintă – singure – jumătate din greutatea militară a NATO.

Perspectiva unei reveniri a lui Donald Trump la Casa Albă bântuie pe culoarele organizaţiei, la Bruxelles.

Miliardarul american, a cărei neîncredere în NATO – pe care o cataloghează drept ”depăşită” – este notorie, şi-a multiplicat criticile la adresa aliaţilor europeni, pe care-i acuză că nu cheltuiesc suficient cu apărarea lor.

Redacția RONEWS
Redacția RONEWS
Articles: 5482