Ministerul Agriculturii va aloca peste 13 milioane de lei pentru susţinerea liceelor agricole

Ministerul Agriculturii ar urma să investească în acest an 13,5 milioane de lei pentru susţinerea liceelor agricole, a anunţat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin, potrivit Agerpres.

Precizările vin după ce Guvernul a adoptat, în şedinţa de joi, metodologia privind susţinerea financiară a liceelor tehnologice cu profil preponderent agricol.

“Guvernul, prin Ministerul Agriculturii, va susţine financiar cele 59 de licee tehnologice cu profil agricol pentru a beneficia de dotările necesare pentru pregătirea elevilor care urmează aceste cursuri. Concret, vor fi finanţate lucrările de renovare şi de creştere a eficienţei energetice a clădirilor acestor unităţi de învăţământ, elaborarea manualelor de specialitate în format modular şi digital, modernizarea stagiilor de practică şi organizarea unor schimburi de experienţă între elevii şi cadrele didactice din România şi din alte state membre ale Uniunii Europene. Pentru acest an sunt prevăzute 13,5 milioane de lei, iar pentru următorii doi ani sunt estimate câte 15 milioane de lei pentru susţinerea învăţământului liceal cu profil agricol”, a declarat Mihai Constantin, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la Palatul Victoria, la finalul şedinţei Executivului.

Conform proiectului, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale va putea finanţa: construcţii agricole şi zootehnice, clădiri cu destinaţia de săli de clasă şi laboratoare, inclusiv costurile aferente modernizării, înfiinţării sau demolării acestora; achiziţionarea de combine, tractoare şi echipamentele de lucru specifice acestora, mijloace de transport, echipamente pentru irigaţii, motoare şi alte tipuri de echipamente pentru dotarea laboratoarelor şi loturilor didactice, a atelierelor mecanice, animale vii şi echipamente specifice activităţii în zootehnie şi medicină veterinară; înfiinţarea/modernizarea de plantaţii pomicole, viticole, sere, solarii şi răsadniţe, inclusiv cheltuielile privind costurile generale de proiectare.

Redacția RONEWS
Redacția RONEWS
Articles: 5482