El a reamintit că împreună cu alţi parlamentari ai USR a făcut demersuri pentru ca transportul elevilor să fie gratuit.
„Împreună cu toţi parlamentarii USR am făcut demersuri constante pentru ca transportul elevilor să fie gratuit şi să nu mai persiste ca o povară birocratică. Am cerut bani de la buget pentru ca mii de copii să nu se mai expună pericolului de a circula cu “ocazia” până la şcoală sau pentru a nu lua în calcul abandonul şcolar cauzat de lipsa banilor de transport. Toate cererile noastre au fost respinse. Ciolacu şi Ligia Deca înţeleg prin educaţie gratuită faptul că ei nu trebuie să se achite cu nimic faţă de învăţământ”, a completat Havârneanu.
Deputatul USR de Iaşi a mai atras atenţia că şi anul acesta şcolar începe cu aceleaşi probleme, din cauza unor politicieni „care se îngroapă în privilegii”, în timp ce finanţările pentru copiii vulnerabili sunt tăiate de pe lista lor de priorităţi.
„Anul 2024 începe cu aceiaşi politicieni fără conştiinţă care se îngroapă în privilegii, în timp ce copiii vulnerabili, mai ales, sunt ţinta tăierilor de pe lista de finanţări. La Iaşi, un copil a murit lovit de tren, în drum spre şcoală, pentru că nu existau locuri în microbuze pentru toţi elevii. Ligia Deca nu discută cu transportatorii că îi creste nivelul de stres. 200.000 de copiii nevăzuţi ai sistemului se întreabă cu ce vor ajunge la şcoală. În România,79% dintre liceeni din mediul rural fac naveta spre liceu. Ei pe jos sau pe banii lor, PNL-PSD, cu limuzina La scară”, a conchis parlamentarul USR.