Deputatul UDMR Szabo Odon a declarat, miercuri, despre blocajul din coaliţia PSD-PNL pe stabilirea datei alegerilor prezidenţiale, că cei de la PSD primesc aceeaşi monedă pe care au primit-o şi ei acum un an de zile. „Nu poţi să spui că dacă odată cineva te-a trişat, nu trişează şi a doua oară. Dacă s-au înţeles pe un calendar, ar trebui respectat”, a mai spus Odon.
„Cea mai mare discuţie în momentul de faţă nu se referă la candidaţi. Eu cred că aceste alegeri sunt importante indifferent când vor se vor organiza ele. Se încheie un ciclu, în momentul de faţă, domnul Iohannis nu mai poate candida”, a spus deputatul UDMR în emisiunea România Politică de la Prima News, potrivit news.ro.
Despre conflictul dintre PSD şi PNL pe tema datei alegerilor prezidenţiale, Szabo Odon a spus că „PSD a păţit exact ce a păţit UDMR cu un an în urmă”.
„Noi am avut un protocol semnat, ce se va întâmpla la rocada premierilor, nu s-au ţinut de cuvânt colegii, PSD-ul a tolerat acest lucru. În acest context, primesc aceeaşi modedă pe care am primit-o noi acum un an de zile. Nu poţi să spui că dacă odată cineva te-a trişat, nu trişează şi a doua oară. Dacă s-au înţeles pe un calendar, ar trebui respectat. Dar vă spun, nu contează când vor fi alegerile. Nu îmi dau seama de ce se cramponează unii sau alţii de această chestiune”, a arătat deputatul UDMR.
PNL în rolul USR
„Când am fost la guvernare, noi am înţeles întotdeauna că premierul este cel care dispune într-un guvern. Desigur, există o decizie a coaliţiei, dar văd că se dau un pic lecţii, în sensul în care şi USR-ul a fost scos de la guvernare pe motiv că nu ţine cont de ceea ce spune domnul Cîţu, Acum, dacă domnul Predoiu nu ţine cont de cee ace spune dl Ciolacu, nu se va întâmpla nimic pentru că practice va fi foarte greu ca după alegeri să ai o altă aritmetică parlamentară”, a completat Szabo Odon.
Szabo Odon a mai afirmat că de obicei preşedintele este ales pentru circa un deceniu, acest lucru fiind demonstrat de mandatele lui Traian Băsescu şi Klaus Iohannis.
„În august, credeţi-mă, toată lumea va fi la vot”, a spus Odon, precizând că la prezidenţiale poţi vota de oriunde.