‘Foarte sincer și foarte direct…’

Procurori din cadrul Parchetului European (EPPO) l-au pus sub acuzare pe nepotul secretarului general al PSD, Paul Stănescu, într-un dosar privind fraude cu fonduri europene şi fals în afacerile cu ferme de porci conduse de ruda oficialului PSD. Întrebat cum comentează această situaţie, Paul Stănescu a afirmat, miercuri seară, că nu a discutat cu fratele său şi cu fiul acestuia în ultimii cel puţin cinci ani.

„Foarte sincer şi foarte direct: cred că cu nepotul meu şi cu fratele meu sunt cel puţin cinci ani, dacă nu şase, de când nu am mai vorbit. Aşa că la televizor am văzut că dă bine când spune că e nepotul lui Paul Stănescu”, a comentat secretarul general al PSD.

Procurorii Parchetului European condus de Laura Codruţa Kovesi l-au audiat, miercuri, la Timişoara, pe Alex Florin Stănescu, nepotul secretarului general al PSD, Paul Stănescu.

„Alex Stănescu a venit la audieri la Timişoara însoţit de avocaţi şi a refuzat să facă vreo declaraţie. A fost pus sub acuzare pentru fraudă cu fonduri europene şi fals intelectual”, notează jurnaliştii de la Opinia Timişoarei.

În cursul lunii trecute, anchetatorii au făcut percheziţii la fermele de porci ale familiei Stănescu, în localităţile Corabia şi Vişina.

 

 

Redacția RONEWS
Redacția RONEWS
Articles: 5482