Plenul Parlamentului European a votat, marți, doi români în funcții de vicepreședinte.
Din partea grupului social-democrat, Victor Negrescu a fost ales vicepreședinte al Parlamentului European cu 394 de voturi, iar Nicolae Ștefănuță (independent, afiliat verzilor), a fost ales cu 347 de voturi.
Parlamentul European va avea 14 vicepreședinți.
Ceilalţi eurodeputaţi care au fost aleşi vicepreşedinţi ai Parlamentului European în primul tur sunt Sabine Verheyen (604 voturi), Ewa Kopacz (572 voturi), Esteban Gonzales Pons (478 voturi), Katarina Barley (450 voturi), Pina Picierno (405 voturi), Martin Hojsik (393 voturi), Christel Schaldemose (378 voturi), Javi Lopez (377 voturi) şi Sophie Wilmes (371 voturi). A doua rundă, în care sunt disputate celelalte trei locuri rămase, este prevăzută să înceapă la ora locală 18:00 (16:00 GMT). Candidaţii sunt Klara Dostalova, Fabrice Leggeri, Younous Omarjee, Antonella Sberna, Ewa Zajaczkowska-Hernik şi Robert Zile.
Noua majoritate
PPE, socialişti şi Renew asigură o majoritate în Parlamentul European, a explicat marți europarlamentarul român Siegfried Mureșan (PPE), lucru confirmat de cele 562 de voturi obţinute de Roberta Metsola, realeasă preşedinte al Parlamentului European, citat de Agerpres.
”Intenţia noastră este ca în acest mandat să conducem ca trei grupuri europene responsabile Uniunea Europeană, să asigurăm o majoritate predictibilă, stabilă în Parlamentul European’”, a afirmat Mureşan.
Grupurile politice formate în noul Parlament European rezultat în urma alegerilor din 6-9 iunie sunt Partidul Popular European (188 de membri), S&D (136 de membri), Patrioţi pentru Europa (84 de membri), Conservatorii şi Reformiştii Europeni (78 de membri), Renew (77 de membri), Verzi (53), Stânga (46 de membri), Europa Naţiunilor Suverane (25 de membri). Un număr de 32 de eurodeputaţi sunt neafiliaţi.
Euroscepticii, izolați
Potrivit lui Siegfried Mureşan, vicepreşedinte al grupului PPE, forţele eurosceptice şi antieuropene sunt în prezent izolate şi marginalizate în Parlamentul European. ”Grupul Conservatorilor şi Reformiştilor este practic împărţit în două în jurul şefei guvernului italian Giorgia Meloni. Există câteva partide mici, responsabile, aflate la guvernare în partidul premierului Cehiei, care sunt dispuse să susţină măsurile coaliţiei europene. Şi atâta timp cât AUR este membru al grupului ECR, nu mă poate convinge nimeni că acest grup este un grup serios, european, responsabil, cu care se poate lucra”, a explicat eurodeputatul.
El a accentuat că grupul ‘Patrioţi pentru Europa’ este ”grupul prietenilor lui Putin din Parlamentul European”, amintind că premierul ungar Viktor Orban a fost în vizită la Moscova, apoi la Beijing, după care săptămâna trecută a înfiinţat acest grup europarlamentar ”menit să slăbească UE”.
Mureşan a adăugat că strategia majorităţii formate din grupurile PPE, S&D şi Renew este ca grupurile ‘Patrioţi pentru Europa’ şi ‘Europa Naţiunilor Suverane’ să nu primească nicio funcţie de conducere în Parlamentul European pe acele poziţii care, conform algoritmului matematic, li s-ar cuveni.