Parisul susține două proiecte de o importanță strategică pentru țara noastră

România beneficiază de sprijinul deplin al Franţei pentru a intra cât mai repede în spaţiul Schengen și la OCDE, transmite ambasadorul Franței în România, Nicolas Warnery.

Nicolas Warnery, Ambasadorul Franţei în România, a declarat vineri, cu ocazia Zilei naţionale a Franţei, sărbătorită la sediul ambasadei din Capitală, că România beneficiază de sprijinul deplin al Franţei pentru a intra cât mai repede în spaţiul Schengen şi cu frontierele terestre. El a subliniat că anul 2024 este, de asemenea, un an cheie pe drumul aderării României la OCDE şi în acest domeniu, România, de asemenea poate conta pe sprijinul deplin al Franţei, relatează News.ro.

Această aniversare marchează 100 de ani de cooperare culturală, artistică, academică, educativă şi ştiinţifică care a aprofundat legăturile dintre cele două ţări şi a creat o relaţie unică între ele, a mai spus ambasadorul.

”Bine aţi venit la Reşedinţa Franţei! Vă mulţumesc tuturor şi mulţumesc în special domnului Prim-ministru, care ne face onoarea de a fi alături de noi. Anul 2024 este un an special pentru noi toţi. În primul rând, este un an olimpic: La o sută de ani de la ultimele Jocuri organizate la Paris, în câteva zile se vor deschide Jocurile Olimpice, tot la Paris, urmate, în câteva săptămâni, de Jocurile Paralimpice. O mare sărbătoare a sportului şi a prieteniei între naţiuni. O ocazie de a ne aminti valorile de care suntem ataşaţi: pacea, fraternitatea, respectul şi toleranţa. Franţa şi-a dorit ca aceste Jocuri să marcheze progrese în ceea ce priveşte egalitatea de gen: pentru prima dată în istorie, vor participa un număr egal de sportive şi sportivi. Ele marchează de asemenea şi un progres în ceea ce priveşte accesul persoanelor cu dizabilităţi: infrastructura olimpică va fi în integralitate accesibilă persoanelor cu dizabilităţi. România este o mare naţiune olimpică şi a oferit Jocurilor campioni de excepţie. Mulţumesc călduros Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, precum şi campioanelor şi campionilor români care au lucrat alături de noi, în ultimele luni, pentru pregătirea Jocurilor şi pentru promovarea valorilor olimpice. De asemenea, mulţumesc guvernului român pentru că va trimite un grup de poliţişti şi jandarmi care să ajute la buna desfăşurare a acestui eveniment. Le doresc mult succes tuturor sportivilor români care care vor pleca peste câteva zile la Paris”, a spus Ambasadorul Franţei în discurs.

Nicolas Warnery a precizat că anul 2024 este, de asemenea, un an crucial pentru securitatea în Europa.

”Membrii NATO tocmai au sărbătorit cea de-a 75-a aniversare a Alianţei Nord-Atlantice la Washington. O spun deseori: Franţa, partenerul strategic al României, este mândră şi fericită că este naţiune-cadru NATO în România şi că participă la acest grup de luptă, alături de trupe din Belgia şi Luxemburg, pentru a asigura, alături de România şi de aliaţi, apărarea flancului de sud-est al Alianţei. Militarii Forţei Aigle se antrenează temeinic şi sunt pregătiţi. Îi salut pe soldaţii francezi dislocaţi de doi ani şi jumătate pe teritoriul României, şi în mod special pe cei care sunt alături de noi în această seară. Aş vrea să reamintesc că, în urmă cu numai câteva săptămâni, a avut loc o ceremonie în cadrul căreia zona din tabăra militară de la Cincu în care sunt instalaţi soldaţii francezi a fost numită „Tabăra General Berthelot”. Nu uităm istoria şi suntem aici pe termen lung”, a subliniat Ambasadorul Franţei.

Nicolas Warnery a declarat că în faţa agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei şi a manevrelor de destabilizare a ţărilor din regiune, trebuie să rămânem uniţi şi mobilizaţi, solidari cu Ucraina şi Republica Moldova.

Ambasadorul Franţei la Bucureşti a mai spus că anul 2024 este şi un an important pentru Europa, cu alegerile europene de acum o lună şi cu deschiderea, în urmă cu câteva zile, a negocierilor de aderare a Ucrainei şi Republicii Moldova la Uniunea europeană.

”Odată cu aceste negocieri de aderare începe un nou capitol din istoria Uniunii, pe care îl vom scrie împreună. Următoarele Summit-uri ale Comunităţii Politice Europene din Regatul Unit şi din Ungaria ne vor permite, de asemenea, să avansăm, într-un format mai larg decât cel al Uniunii europene (UE), în apărarea valorilor noastre comune”, a ţinut să precizeze ambasadorul.

Franța sprijină România

Nicolas Warnery a mai afirmat că în ceea ce priveşte continuarea consolidării Europei, ” România beneficiază de sprijinul deplin al Franţei pentru a intra cât mai repede în spaţiul Schengen şi cu frontierele terestre, după ce pe 31 martie a intrat în spaţiul de liberă circulaţie cu cele maritime şi aeriene, ceea ce îi bucură”.

”Anul 2024 este, de asemenea, un an cheie pe drumul aderării României la OCDE. Şi în acest domeniu, România poate conta pe sprijinul deplin al Franţei. Anul 2024 este şi un an special pentru francofonie, cel de-al 19-lea Summit al Francofoniei fiind organizat la Villers-Cotterêts, în luna octombrie. Repet şi cred, alături de colegii şi prietenii din Grupul ambasadorilor şi instituţiilor francofone: Francofonia este şi trebuie să rămână vie şi deschisă lumii; ea reprezintă un spaţiu de dialog şi schimburi în toate domeniile. Salut forţa francofoniei universitare din România, cu peste 100 de filiere ale Agenţiei universitare a Francofoniei (AUF), inclusiv filierele de medicină şi Colegiul Juridic”, a mai spus ambasadorul.

El a precizat că anul 2024 este, de asemenea, un an bilateral consistent, cu centenarul Institutului Francez din România, marcat de o serie întreagă de evenimente pe tot parcursul anului.

”Această aniversare marchează 100 de ani de cooperare culturală, artistică, academică, educativă şi ştiinţifică care a aprofundat legăturile dintre cele două ţări şi a creat o relaţie unică între ele. Salut, de asemenea, cele două şcoli franceze din Bucureşti, care joacă şi ele un rol cheie în relaţia educativă şi culturală. Totodată, aş mai vrea să subliniez colaborarea dintre colectivităţile locale române şi franceze care, împreună, desfăşoară proiecte de cooperare descentralizată, precum şi cu societatea civilă din România, plină de viaţă şi dinamism. Toate aceste cooperări contribuie zi de zi la dezvoltarea prieteniei vechi şi puternice dintre Franţa şi România”, a subliniat Ambasadorul Franţei la Bucureşti.

Potrivit acestuia, relaţia bilaterală este şi economică

”Salut numeroasele companii franceze sau franco-române, mari sau mici, cunoscute sau mai puţin cunoscute, care contribuie, în fiecare zi, la consolidarea legăturilor noastre economice. Şi doresc să mulţumesc călduros actorilor relaţiei economice: Consilierilor de Comerţ Exterior, Camerei de Comerţ Franco-Române (CCIFER), French Tech, cluburilor francofone de afaceri din provincie şi tuturor companiilor care ne ajută şi ne susţin. Mulţumesc companiei care găzduieşte o parte din echipa Institutului francez din Bucureşti, a cărui clădire este în renovare, şi ne oferă un ajutor valoros, şi mulţumesc tuturor celor care organizează evenimente împreună cu ambasada, Business France sau Institutul şi care susţin proiectele noastre pe tot parcursul anului. Şi le mulţumesc, desigur, sponsorilor recepţiei din această seară, care ne-au susţinut şi anul acesta”, a spus ambasadorul. ”Aş dori să închei prin a saluta echipele Ambasadei, Institutului şi Business France, care sunt pe deplin conştiente de provocările perioadei pe care o trăim şi care sunt pe deplin dedicate misiunii lor. Este o mare plăcere pentru mine să lucrez alături de acestea. Şi în final mulţumesc echipei Reşedinţei şi tuturor celor care s-au dedicat organizării acestei recepţii. Trăiască Franţa ! Trăiască România! Trăiască prietenia franco-română!”, a declarat Nicolas Warnery în final.

Marcel Ciolacu: România şi Franţa se bucură de relaţii economice excepţionale. Schimburile comerciale bilaterale au atins anul trecut un nivel istoric, peste 11 miliarde de euro

Premierul Marcel Ciolacu a declarat, vineri, la Recepţia de Ziua Naţională a Franţei, că România şi Franţa se bucură de relaţii economice excepţionale, iar schimburile comerciale bilaterale au atins anul trecut un nivel istoric: peste 11 miliarde de euro. El a subliniat că Franţa este unul dintre cei mai importanţi investitori străini în România. Ciolacu a mulţumit, în numele Guvernului României, Franţei pentru că şi-a asumat, fără ezitare şi prin mobilizarea în timp record a forţelor sale, rolul de naţiune-cadru a Grupului de luptă multinaţional al NATO.

”Libertate! Egalitate! Fraternitate! Acestea sunt valorile pe care le celebrăm astăzi, de ziua naţională a Franţei. O zi care aniversează sfârşitul tiraniei, arbitrarului şi puterii discreţionare simbolizate de Bastilia. Din 1789 până astăzi, aceste valori au devenit valorile întregii Europe şi ale lumii libere, valori pentru care merită să luptăm. Aceste valori caracterizează şi relaţia dintre ţările noastre, cu lunga ei tradiţie culturală şi istorică”, a declarat premierul în discursul susţinut la Ambasada Franţei.

”Permiteţi-mi să evoc, în primul rând, Parteneriatul Strategic bilateral dintre ţările noastre, parteneriat care consfinţeşte instituţional relaţia noastră privilegiată. În 2025 vom celebra 145 de ani de relaţii diplomatice, timp în care am devenit o familie. A spus-o generalul Berthelot, salutând detaşamentul român care defila pe Champs-Elysées la finalul primului război mondial. O demonstrează numeroasa comunitate de români rezidenţi în Franţa, pe care autorităţile franceze i-au sprijinit să se integreze cu succes. O confirmă susţinerea pe care am primit-o din partea Franţei în procesul nostru de tranziţie democratică şi de aderare la principalele organizaţii occidentale. Şi, pentru care, mulţumim încă o dată !”, a mai declarat premierul Ciolacu în discurs.

Şeful Executivului a arătat că ”România şi Franţa se bucură de relaţii economice excepţionale”.

El a precizat că schimburile comerciale bilaterale au atins anul trecut un nivel istoric: peste 11 miliarde de euro. ”Franţa este unul dintre cei mai importanţi investitori străini în România. Investiţiile franceze au contribuit la dezvoltarea unor sectoare strategice ale României: energia, agricultura, industria auto, sectorul financiar-bancar, digitalizarea şi sănătatea. Avem un potenţial aproape inepuizabil de diversificare şi consolidare de noi parteneriate, identificat în domenii precum energia verde, noile tehnologii şi inovaţie, start-up-uri şi altele”, a spus el.

Potrivit premierului, ”Guvernul României va continua să susţină activ dinamismul la nivelul mediului de afaceri din cele două ţări”

”Dintr-o perspectivă mai amplă, cea francofonă, reamintesc faptul că România a găzduit, la Bucureşti, Misiunea economică şi comercială a Francofoniei în Europa Centrală şi de Est. Astfel, în luna martie a acestui an, România a devenit centrul Francofoniei economice, prin participarea a peste 400 de actori economici din spaţiul francofon şi facilitarea a peste 1000 de întâlniri între companii”, a arătat premierul.

Şeful Executivului a mulţumit Franţei pentru că a fost şi este unul dintre principalii susţinători ai unor obiective prioritare ale ţării noastre, menite să confirme rolul României de partener egal în drepturi şi obligaţii.

”În primul rând, aderarea deplină a României la spaţiul Schengen. Şi, în egală măsură, procesul de aderare la OCDE. Şi aici trebuie să menţionez contribuţia semnificativă a Franţei, inclusiv disponibilitatea Parisului de a face schimb de bune practici şi de a ne împărtăşi din experienţa reprezentanţilor francezi la nivelul organizaţiei. Ne bazăm în continuare pe susţinerea deplină a Franţei în vederea atingerii dezideratului nostru de a adera în 2026”, a spus premierul.

”Nu în ultimul rând, libertate : libertate ameninţată astăzi de agresiunea neprovocată a Rusiei împotriva Ucrainei. Libertatea continentului nostru care trebuie apărată! Şi, atât Bucureştiul, cât şi Parisul, au înţeles să sprijine cu fermitate încă din prima zi Ucraina şi poporul ucrainean”, a continuat Ciolacu.

Premierul a mai declarat că prezenţa avansată pe Flancul Estic este o componentă esenţială a posturii de descurajare şi apărare a NATO

”România şi Franţa, alături de celelalte state aliate, s-au angajat să desfăşoare forţe importante pentru a demonstra puterea legăturii transatlantice, solidaritatea statelor NATO, precum şi capacitatea noastră de apărare. În numele Guvernului României, mulţumesc Franţei pentru că şi-a asumat, fără ezitare şi prin mobilizarea în timp record a forţelor sale, rolul de naţiune-cadru a Grupului de luptă multinaţional al NATO şi pentru că participă în România cu un contingent substanţial de militari”, a spus Marcel Ciolacu.

Şeful Executivului a mai arătat că tot în privinţa apărării libertăţii, salut sprijinul pe care Franţa îl acordă Republicii Moldova, pentru aderarea la Uniunea Europeană, pentru consolidarea rezilienţei în faţa ameninţărilor hibride, dar şi în procesul de dezvoltare şi modernizare asumat de Preşedintele, de Parlamentul şi de Guvernul de la Chişinău.

”Este şi motivul pentru care România, Franţa şi Germania au constituit şi co-prezidează Platforma de Sprijin pentru Republica Moldova”, a completat Ciolacu.

Premierul României a menţionat că în scurt timp, Franţa va fi gazda Jocurilor Olimpice şi Paralimpice. Cel mai mare eveniment sportiv internaţional, unde vom celebra împreună excelenţa, prietenia, respectul şi incluziunea.

”Pentru România, momentul are un ecou istoric de o factură aparte, anul acesta împlinindu-se 100 de ani de la prima medalie românească, obţinută de echipa noastră de rugby tot la Paris! Suntem astfel martorii şi participanţii unui arc de timp, care leagă şi în acest fel ţările noastre, confirmând trăinicia unei prietenii cu o tradiţie remarcabilă şi cu o deschidere către un viitor pe care îl construim împreună. Mulţumesc Excelenţei Sale, domnului ambasador Nicolas Warnery, şi echipei pe care o conduce pentru efortul susţinut în aprofundarea relaţiilor ţărilor noastre, precum şi Ambasadei României la Paris pentru rolul important şi energia depusă pentru consolidarea parteneriatului nostru. Sunt convins că Franţa va reprezenta, pe mai departe, un partener privilegiat şi de încredere al României, în spiritul valorilor evocate mai înainte, valori care constituie bazele Republicii. Închei, prin a felicita întreaga naţiune franceză cu ocazia Zilei naţionale! La mulţi ani !!”, a spus Marcel Ciolacu în final.

Redacția RONEWS
Redacția RONEWS
Articles: 5482