‘Îi dăm în judecată și acolo, în străinătate! Le-o dăm prin metoda occidentală’

Mircea Geoană, posibil candidat la alegerile prezidențiale din România, acuză unele televiziuni că duc o campanie împotriva sa.

„Fac o campanie extrem de mincinoasă, totalmente făcătură, făcătură de sus până jos”, a spus Mircea Geoană, secretar general adjunct al NATO, la emisiunea „Sport și Politică”, moderată de Horia Ivanovici, difuzată la Fanatik.

Geoană amenință că va merge la CNA și în instanță pentru defăimare. „La limită mergem în străinătate, îi dăm în judecată și acolo, pentru că defăimarea mea nu e doar pentru România este și pentru exterior. Adică dacă vor un pic de metodă occidentală de a reacționa până în profunzime, le-o dăm”, a declarat el.

Mircea Geoană se profilează de mai mult timp drept candidat independent pentru Cotroceni, deşi un anunţ oficial nu a fost făcut, în condiţiile în care încă ocupă funcţia de adjunct al NATO.

Context

Geoană e cotat în sondajul  CURS ca fiind al treilea în preferințele românilor, însă pe locul 1 într-un sondaj INSCOP. Conform sondajului CURS, dacă duminica viitoare vor avea loc alegerile prezidențiale, premierul și liderul PSD, Marcel Ciolacu, ar obține 30%. ”După războaie seculare, rămâne cum am stabilit: anul 2024 este anul independenţilor în România!”, a scris Geoană pe Facebook, după apariţia sondajelor.

Geoană se confruntă cu acuzații de plagiat. Jurnalista Emilia Șercan scrie pe site-ul PressOne că Geoană a preluat în lucrarea sa de doctorat zeci de pagini din rapoartele oficiale ale președinților americani Bill Clinton și George W. Bush, fără a atribui sursele și fără a folosi ghilimele.

Secretargul general adjunct al NATO susține că nu intenționează să o dea în judecată pe jurnalista Emilia Șercan: „Ea (Emilia Șercan) e ultima problemă, eu vorbesc de celelalte lucruri care se întâmplă, și se întâmplă în mod vicios, toate sunt de acum 20 de ani, încearcă să le reîmpacheteze”, a spus el la emisiune.

„MIRCEA GEOANĂ 2024 PREŞEDINTE”

Geoană a depus recent cerere la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci (OSIM) pentru înregistrarea mărcii ”MIRCEA GEOANĂ 2024 PREŞEDINTE”. Potrivit site-ului OSIM, Mircea Geoană a depus în 28 iunie două solicitări de înregistrare a mărcii ”MIRCEA GEOANĂ 2024 PREŞEDINTE”, cu două reprezentări grafice diferite. Ambele solicitări au statusul ”în aşteptare”.

Redacția RONEWS
Redacția RONEWS
Articles: 5482