Senatorul PSD, Robert Cazanciuc, transmite un mesaj pesimist de Ziua Justiției. El arată că fiecare român este deznădăjduit și se întreabă ce s-ar putea face pentru a îndrepta situația din justiția românească.
”Balanța dreptății
Un judecător, un justițiabil, un avocat și un profesor au fost partenerii mei în câteva dialoguri avute în ultimele zile despre starea justiției din România.
Perspectivele diferite ale celor patru interlocutori asupra unei realități despre care milioane de români pot relata cu năduf, în fiecare an câte ceva, au avut, totuși, un numitor comun: deznădejdea!
Nu am căutat neapărat să fac o radiografie pentru ziua de azi când se împlinesc 30 de ani de când, în prima duminică a lunii iulie, sărbătorim ziua justiției, dar două întrebari mi-au fost adresate în mod constant: cum de este posibil și ce este de facut?
Cum este posibil ca un proces în care ai fost târât fără vină să dureze șapte ani, iar după ce mai mulți judecători au constatat fără putință de tăgadă că nici nu trebuia pornit, să pierzi fără să știi de ce!?
Cum este posibil ca un proces în care furtul a fost filmat să dureze cinci ani, iar după ce luni de zile a fost amânată pronunțarea și alte luni de zile motivarea, tu, partea pagubită, să fii bun de plată!?
De ce trebuie ca un om nevinovat sau unul păgubit să își piardă sănătatea, să se împrumute pentru a se apăra împotriva nedreptății în procese care durează ani și ani de zile!?
Nu poți aduce oamenilor dreptatea pe care o merită atunci când ai de soluționat peste 1000 de dosare în fiecare an, îmi spune cu același năduf judecatorul conștient de menirea lui.
Dom’le, zice avocatul, unii dintre magistrați nu sunt în locul potrivit nici pentru ei și nici pentru noi din spatele barei care, pur și simplu, nu le putem da un gram de încredere clienților că vor obține soluția dreaptă, în ciuda credinței noastre și a altor cazuri similare câștigate, pentru că totul este aleatoriu, orice este posibil.
Soluția profesorului este ca o sentință rostită solemn: legea răspunderii magistraților!
Pentru că toată lumea pare să aibă dreptate, trebuie să avem grijă ca ea să nu ajungă doar la unii despre care se spune că au mereu noroc.
Dar cine să aibă această grijă, putem lăsa totul în seama divinității!?
Dumnezeu ne-a dăruit libertatea, dar când noi am transformat-o în povară, ne-a dat și legi după care să trăim în armonie și respect unii față de alții!
Într-o societate fără de lege, oamenii vor căuta formule alternative de a pune capăt fărădelegilor sau vor alege calea exodului pentru a putea trăi în pace.
De fiecare dată când auzim imperativul trebuie, urmat de verbul a face în diversele lui forme, mulți dintre noi avem tendința să ne gândim că acțiunea lucrativă trebuie executată cu siguranță de altcineva, dacă se poate de către statul român.
Sigur, statul are obligația de a asigura legi clare astfel încât fiecare să știe ce are de făcut, și, mai ales, are obligația de a veghea ca nerespectarea legii să fie sancționată de justiție în mod egal, indiferent de nume, poziție socială sau resurse și fără a abuza de poziția dominantă în relația cu cetățeanul.
În România de astăzi, justiția și parlamentul, două dintre cele trei puteri care alcătuiesc arhitectura de instituții care fac ca o țară să funcționeze sunt, probabil, la cel mai scăzut nivel de incredere al propriului popor.
Și, totuși, putem transforma deznădejdea în nadejdea că știm măcar ce e de făcut?
Ne trebuie doar un mic efort de cunoaștere și recunoaștere pentru a întelege de ce am ajuns aici și, mai ales, pentru a stabili pașii de urmat, astfel încât pe viitor să sărbătorim ziua justiției nu doar prin discursuri oficiale, ci măcar prin gândurile bune ale celor care, din ce în ce mai mulți, au simțit că li s-a făcut dreptate.
Pentru mine este dezamăgitor că nu reușim să punem justiția în slujba poporului pe măsura nevoilor și așteptărilor sale, în condițiile în care știm ce e e de făcut. Ne rămâne doar să reușim să îi aducem împreuna pe acei oameni care au vocația de a se pune în slujba semenilor lor.
Am întâlnit în dialogurile de care vorbeam, la început, judecători pe care aș vrea să îi întâlnesc efectiv, judecători care au luat decizii curajoase atunci când legile erau în urma vieții, judecători cărora le era teamă că vor dezamăgi din cauza volumului mare de lucru, procurori care mi-au spus că nu mărirea pedepselor este soluția pentru a controla fenomenul infracțional, ci un proces derulat rapid și o soluție dreaptă.
Pentru acești oameni și pentru cele 3 milioane de români care ajung anual în fața unui magistrat, parlamentul si guvernul au obligația de a asigura legi bune și suficiente resurse pentru ca justiția, prin selectarea și promovarea oamenilor cu vocație să își poată îndeplini rolul de garant al drepturilor fundamentale.
Am fost și voi rămâne un om al justiției, nu doar prin prisma carierei profesionale, ci prin propria filosofie de viață, pe care am avut-o și pe care mi-am păstrat-o trecând prin toate cele trei puteri ale statului – judecătorească, executivă și legislativă. Poate că așa am reușit să observ și să particip, direct sau indirect, la înfăptuirea justiției. Și de fiecare dată mi-am ghidat faptele și gândurile pe ideea de dreptate, de echitate și de respect față de tot ce presupune actul de justiție.
Ca ministru al justiției, membru al puterii executive, am conceput proiecte care continuă să funcționeze astăzi, după 10 ani, cu succes și o reală funcționalitate și utilitate. Dintre acestea, aș remarca două de care continui să mă ocup și din calitatea de membru al puterii legislative – educația juridică în școli și Cartierul pentru Justiție. Acesta din urmă începe să prindă contur și se bucură de o largă apreciere în rândul tuturor celor care iau parte la actul de justiție – magistrați, avocați sau justițiabili. Iar „Constituția pentru copii și tineri” pe care am lansat-o pe 1 Iunie, de ziua celor mici, este pentru mine o încununare a succesului avut de educația juridică în școli.
La mulți ani justiției române!”, arată Robert Cazanciuc.