Cine e de vină pentru tratamentul incorect primit de România în UE?

Un sondaj CURS realizat în 26 iunie – 2 iulie, la nivel național, arată că majoritatea românilor consideră politicienii autohtoni ca fiind principalii vinovați pentru tratamentul incorect la care este supusă România în Uniunea Europeană.

55% dintre respondenți cred mai degrabă că România nu este tratată corect în Uniunea Europeană, față de cei 32% care consideră că mai degrabă România e tratată corect în UE. 13% dintre români nu și-au format o părere sau nu au vrut să răspundă.

Întrebați cine consideră că este principalul responsabil pentru pentru faptul că România nu este tratată corect în UE, respondenții au indicat politicienii români (58%), politicienii europeni (16%), reprezentanții altor state din UE (8%), altcineva (1%(), în timp ce 17% nu și-au exprimat opinia.

Ce ar trebui să facă politicienii români în relațiile cu Uniunea Europeană?

– Să caute soluții de negociere pentru a atinge împreună interesul comun – 48%

– Să impună interesul național în fața intereselor altor state – 35%

– Să urmărească interesul european, deoarece acesta este, în general, și în interesul național – 11%

– NS/NR – 6%

Metodologie

Universul de eșantionare: populaţia adultă rezidentă din România. Volumul eşantionului: 1067 respondenţi, votanţi în vârstă de 18 ani şi peste. Tipul eșantionului: probabilist, multistadial, stratificat. Marja maximă de eroare la nivelul întregului eșantion: +/-3% la un nivel de încredere de 95%. Metoda de culegere a datelor: față-în-față, la domiciliul respondenților.

Redacția RONEWS
Redacția RONEWS
Articles: 5482