liderii PSD și PNL se întâlnesc, după zile în care s-au aruncat vorbe grele

Coaliţia de guvernare se reuneşte, joi, începând cu ora 9.00, pentru a decide calendarul alegerilor prezidenţiale şi parlamentare, în contextul în care premierul Marcel Ciolacu s-a întâlnit timp de două zile cu reprezentanţii partidelor, pentru a discuta despre oportunitatea organizării celor două tipuri de alegeri. Între timp, lideri din PSD şi PNL se atacă reciproc şi ironizează şansele celor doi preşedinţi de a ajunge în finala prezidenţială. Premierul Marcel Ciolacu a anunţat că le va cere partenerilor de la PNL ca stabilirea calendarului electoral să se realizeze în cel mai scurt timp posibil. Înaintea ședinței de coaliție a avut loc o întâlnire între Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă pentru a-și armoniza pozițiile, informează News.ro.

Premierul Marcel Ciolacu a anunţat că va prezenta joi, în şedinţa de coaliţie, variantele propuse de partidele politice în urma dialogului privind stabilirea calendarului electoral pentru alegerile prezidenţiale şi parlamentare din acest an.

Majoritatea formaţiunilor participante a transmis că doreşte ca alegerile să se desfăşoare la termen. În plus, în discuţii s-a menţionat şi posibilitatea comasării unui tur al alegerilor prezidenţiale cu alegerile parlamentare.

USR şi REPER au pledat pentru alegeri la termen, în timp ce UDMR a vorbit despre necesitatea separării parlamentarelor de prezidenţiale şi organizarea alegerilor pentru preşedintele României în luna octombrie. Forţa Dreptei a solicitat ca alegerile să se organizeze în termen dar a respins ideea comasării turului doi simultan cu parlamentarele. PUSL a arătat că ar trebui să se decizia deja luată în Coaliţia PSD-PNL, ca alegerile prezidenţiale să fie organizate în luna septembrie.

Liderul AUR, George Simion, a spus că formaţiunea sa se pregătise pentru alegerile prezidenţiale în luna septembrie.

Marcel Ciolacu transmitea, la finalul discuţiilor cu partidele, că va cere partenerilor de Coaliţie de la PNL să dea curs solicitării exprimate de toţi participanţii la discuţiile de la Palatul Victoria ca stabilirea calendarului electoral să se realizeze în cel mai scurt timp posibil, astfel încât competiţia electorală să se desfăşoare în condiţii predictibile şi echitabile pentru toţi candidaţii. Stabilirea calendarului electoral trebuie să se facă pe baza unor criterii obiective, agreate de toate partidele politice şi nu pentru a avantaja sau dezavantaja anumiţi candidaţi, transmitea Guvernul.

În timpul discuţiilor de la Palatul Victoria, PNL a organizat o şedinţă a conducerii formaţiunii, în care, în unanimitate, s-a votat susţinerea alegerilor la termen.

Nicolae Ciucă anunţa, după şedinţă, că partidul său nu va ieşi de la guvernare şi că la consultările de la Palatul Victoria, şi PSD şi PNL au avut reprezentanţi, prin cei doi vicepremieri, Marian Neacşu şi Cătălin Predoiu.

Atacurile între liderii PSD şi PNL continuă

”Rareş şi compania au mari dificultăţi în a-şi vedea ostaşul in turul 2, de aici şi piruetele, de aici şi explicaţiile stupide. ”Din acest motiv al lipsei de onoare, PNL nu a mai câştigat alegerile parlamentare din 1937”, afirma purtătorul de cuvânt al PSD, Lucian Romaşcanu, luni.

Şi ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a criticat relaţia din coaliţie. ”Alegeri oricum trebuie să avem. S-ar putea ca unii să se gândească că trebuie să amânăm alegerile prezidenţiale până peste doi ani, că poate aşa intră în turul doi. Nu există această variantă. Noi trebuie să facem alegeri prezidenţiale în această toamnă şi alegeri parlamentare la fel”, a spus Sorin Grindeanu. Întrebat dacă acest blocaj din coaliţie a duc la pierderea încrederii în coaliţie, Grindeanu a răspuns ”Această răzgândeală bine nu a făcut, în mod cert, dar nici nu a dus la stricăciuni definitive, ireparabile. Nici nu pot să fiu ipocrit să spun că a făcut bine această răzgândeală a partenerilor noştri”.

”Ce ne arată jocul făcut de PSD din ultimele zile: PSD se chinuie să inducă ideea că Ciucă nu ar întra în turul doi, dar realitatea ne arată că, în toate scenariile, Ciolacu nu iese victorios din turul doi. ”Acum că a ratat şi forţarea anticipatelor prezidenţiale, chiar a ratat orice şansă să ajungă chiar el în turul doi. Până în noiembrie va fi pe locul patru indiferent de ce procente va avea partidul”, a afirmat liberalul Florin Roman într-o postare pe Facebook.

Tudose: Liberalii se cred foarte puternici

Europarlamentarul PSD Mihai Tudose a declarat, miercuri, despre relaţia cu PNL în cadrul coaliţiei, în urma scandalului legat de stabilirea datei alegerilor prezidenţiale, că în opinia sa, comportamentul din ultimul timp nu îl face foarte optimist în ceea ce priveşte relaţia de încredere.

Tudose a precizat că nu crede că se rupe guvernarea acum, în ultimele luni, iar viitorul cel mai bine se va vedea după alegerile generale din decembrie.

”Când nu ai două vorbe la un loc pe diverse subiecte, iar anul ăsta au fost multe…. Dar, de ce să nu ne certăm? Asta e viaţa, face fiecare ce vrea, cum vrea”, a comentat Tudose.

Mihi Tudose a declarat la sediul PSD, despre calendarul alegerilor, că se va discuta joi în coaliţie.

”O să vedem mâine, că de asta avem coaliţie. Punctul de vedere iniţial al PSD a fost ca alegerile să fie la termen, sfârşitul lunii noiembrie şi turul doi în decembrie. Atunci PNL a venit cu propunerea să fie în septembrie. Acum PNL a constatat că e cald, nu ştiu cred că mâine o ne spună şi cum e vremea în noiembrie, octombrie, dacă plouă, dacă e frig, dacă e zăpadă, dacă domniile lor consideră că începe şcoala sau nu. O să vedem”, a spus Tudose.

Despre încrederea din coaliţie, europarlamentarul PSD a precizat că şedinţa de coaliţie de mâine va trebui să aibă ca scop problemele guvernamentale.

”Din punct de vedere al deciziilor politice comune, comportamentul din ultimul timp, nu mă face foarte optimist în ceea ce priveşte relaţia de încredere. Când nu ai două vorbe la un loc pe diverse subiecte, iar anul ăsta au fost multe. Dar, de ce să nu ne certăm? Asta e viaţa, face fiecare ce vrea, cum vrea”, a comentat Tudose.

”Eu cred viitorul cel mai bine se va vedea după alegerile generale din decembrie şi atunci vedem ce spune poporul. Eu nu cred că se rupe guvernarea acum, în ultimele luni. Nu o să se rupă acum sau sper să nu se rupă, pentru că vorbim de guvernare. Relaţia politică este altceva”, a mai spus el.

Mihai Tudose a mai spus despre liberali că după alegerile locale şi-au schimbat mersul.

”După alegerile locale au impresia că sunt foarte puternici. Sunt foarte puternici, foarte bine”, a spus el.

Redacția RONEWS
Redacția RONEWS
Articles: 5482