Situația industriei construcțiilor este afectată în România prin deciziile politice și administrative. Deși pe tot Globul șantierele și macaralele constituie un barometru al sănătății economiei și al tendinței dezvoltării, piața a cunoscut turbulențe majore în ultimul an. Industria imobiliarelor se bazează pe trei categorii de edificii: birouri, spații logistice și locuințe. Pentru toate acestea, evoluția este influențată de raportul dintre cerere și ofertă. Dacă nevoia pentru afaceri (birouri și depozite) vizează antreprenorii, cea mai mare piață ca număr de beneficiari direcți este, evident, cea a apartamentelor. Iar aici există două surse de probleme: administrativ-legislative, precum blocajul urbanistic din Capitală și inițiativa prin care se pregătește o formă de naționalizare mascată a proprietății private și financiare, cauzate de creditul prohibitiv prin dobânzile în creștere.

În acest context, programul prezidențial lansat de George Simion, inspirat din planul „New Deal” al lui Franklin D. Roosevelt, propune o formă de sprijin și acces facil prin care generația tânără să achiziționeze locuințe. Similar cu demersul britanic al anilor `80, prin care chiriaşii legaţi de locuinţe sociale au primit dreptul de a cumpăra, modelul anglo-saxon avansează ideea ca Statul să încurajeze dezvoltările imobiliare – și nu să le împiedice, ca în prezent, prin asigurarea condițiilor de construcție și a utilităților, dar și prin asigurarea unor finanțări favorabile. „În cadrul acestui program se vor construi până la 1.000.000 (un milion) de apartamente, la cele mai noi standarde, împărțite teritorial după cererea solicitanților înscriși în program. Ele vor fi amplasate în imediata apropiere a orașelor mari parțial suprasaturate urbanistic, cu toată infrastructura aferentă, cu utilitățile necesare la o capacitate corelată cu consumurile.” se afirmă în documentul anunțat pe 27 iunie, într-o lansare la Arenele Romane.

Pe lângă dimensiunea electorală a propunerii, există câteva elemente care cu siguranță merită analizate de către partidele care își vor desemna candidați la alegerile prezidențiale:

1. cea mai mare miză a unui președinte este legitimitatea populară, venită din votul direct a unei medii de peste 5 milioane de români, postură din care acesta poate să impună teme pe agenda publică. Iar cum majoritatea discursurilor prezidențiabililor din ultimii 20 de ani s-au axat doar pe clivajul față de competitori, problema locuirii este una serioasă în România, mai ales în mediul urban, cu precădere în orașele mari, unde chiriile depășesc chiar ratele ridicate impuse de bănci la creditele ipotecare. De aici și interesul mare pentru o tematică având impact direct în viața oamenilor.

2. companiile din construcții operează cu marje relativ ridicate de profit din cauza instabilității legislative și fiscale din reglementarea domeniului, fără a avea garanția predictibilității. În ipoteza unor facilități pe termen lung și a unui program guvernamental, aceștia ar putea opera cu adaosuri minime, știind că proiectele lor pot spera la continuitate.

3. subvenționarea creditelor de către Stat ar asigura finanțarea rezonabilă a băncilor, iar banii publici s-ar întoarce, pe orizontală, în industriile conexe (amenajări, arhitectură, utilități, tranzacții, consultanță imobiliară și altele), contribuind la dezvoltarea organică a mai multor sectoare, prin efectul de multiplicare.

Rămâne de văzut în ce măsură inițiativa inedită lansată de liderul AUR va avea ecouri în piața politică, lipsită momentan de unele dezbateri majore privind viitorul economic și social al României.