Fostul președinte Traian Băsescu a declarat duminică seară, la România TV, că actualul șef al statului, Klaus Iohannis, ar putea să-i ia exemplul în privința continuării carierei politice după expirarea mandatului prezidențial.
„Cred că e prima dată în viața lui când lumea care poate să ia decizii nu apreciază faptul că e înalt și frumos să îl pună într-o funcție. Hai să nu spunem frumos, să spunem frumușel. Vorbind foarte serios, cred că domnul președinte nu a îndeplinit niciun criteriu pentru o funcție de nivel supra-statal. Poate să facă ce am făcut eu. Spre exemplu, ca să îmi fac o ieșire politică liniștită, am candidat, am fost senator, pe urmă am candidat și pentru Parlamentul European, am făcut un mandat complet ca europarlamentar”, a declarat Traian Băsescu.
„Am ajuns la vârsta la care spun ‘Stop joc!’, nu mai vreau niciun fel de activitate politică, mă voi dedica activității unei fundații în care să transfer din experiență către cineva vrea să mă asculte. Dacă are impresia că o să se plictisească, o candidatură la Senatul României în toamnă este o soluție excelentă”, a adăugat fostul președinte.