Premierul Marcel Ciolacu începe consultările cu delegațiile partidelor politice, pe tema alegerilor prezidențiale. La discuții nu vor participa doar partidele parlamentare.
Șeful Executivului dorește să afle și opinia celorlalte forțe politice din România. Astfel, premierul Ciolacu a invitat la discuții și Partidul Umanist Social Liberal. Delegația PUSL va fi condusă de președintele executiv, primarul Cristian Popescu Piedone.
PUSL va intra la discuțiile cu premierul Ciolacu, de la Palatul Victoria, luni, la ora 17.00.
Reamintim că premierul Marcel Ciolacu a anunțat, vineri, înaintea ședinței de guvern că va purta discuții cu delegațiile partidelor, pentru a stabili împreună calendarul alegerilor.
Acest lucru se întâmplă după ce liderii coaliției nu au reușit să ajungă la un consens privind respectarea înțelegerii inițiale, referitoare la organizarea alegerilor prezidențiale în luna septembrie.
Liberalii au refuzat constant să pună în aplicare o decizie luată în coaliție, „statutar”, după cum a numit-o președintele PSD.
Ședința coaliției programată pentru vinerea trecută a fost amânată până săptămâna viitoare, după consultările cu delegațiile politice.