Partidul lui Cioloș încă mai speră

Curtea de Apel București obligă, prin decizia de vineri, Biroul Electoral Central (BEC) să dispună renumărarea buletinelor de vot din mai multe secții de votare pentru alegerile europarlamentare.

Deputații Oana Cambera și Andrei Lupu, de la Reper, anunță că au câștigat în instanță, la Curtea de Apel București, în numele partidului, anularea mai multor decizii ale Biroului Electoral Central și renumărarea voturilor pentru alegerile europarlamentare, în mai multe județe și secții de vot, inclusiv în secția nr. 282 din Tunari din Ilfov, unde a votat deputata de Ilfov.

Curtea de Apel București a decis, vineri, în Dosarul 4059/2/2024 anularea Deciziilor Biroului Electoral nr. 67D/11.06.2024, nr.78D/14.06.2024, nr.93D/18.06.2024, nr.94D/18.06.2024, nr.97D/18.06.2024 şi nr.110D/18.06.2024 și să oblige Biroul Electoral Central să soluţioneze cererile de renumărare a voturilor pentru alegerile europarlamentare, conform cererii de chemare în judecată, formulată în numele partidului Reper de deputații Oana Cambera și Andrei Lupu, cu sprijinul avocatului Dragoș Popa.

„Am recâștigat astăzi (vineri – n.r.) în instanță un pilon al democrației: dreptul de a fi respectat votul oamenilor. În ultimele săptămâni, am primit peste 250 de sesizări din județe și secții diferite, foarte multe persoane care și-au făcut public votul, pentru că nu îl găseau pe procesul-verbal al secțiilor unde au votat. Secția nr. 282 din Tunari, Ilfov, este cazul cel mai cunoscut, de unde a început și procesul de sesizare, însă BEC ne-a respins toate cererile pe bandă rulantă, deși existau probe consistente, inclusiv declarații ale persoanelor în cauză. Justiția a făcut azi dreptate pentru toate aceste persoane și a hotărât să anuleze deciziile abuzive ale BEC. Este o situație fără precedent și vom continua pe mai departe efectuarea tuturor procedurilor legale pentru a ne asigura că va fi pusă în executare această decizie”, a declarat deputata de Ilfov Oana Cambera.

Potrivit Reper, BEC este obligat prin decizia Curții de Apel să înceapă renumărarea buletinelor de vot în mai multe secții de votare din țară pentru alegerile europarlamentare.

  • Solutia pe scurt: Admite în parte cererea. Anulează deciziile BEC nr.67D/11.06.2024, nr.78D/14.06.2024, nr.93D/18.06.2024, nr.94D/18.06.2024, nr.97D/18.06.2024 şi nr.110D/18.06.2024. Obligă pârâtul să soluţioneze cererile reclamantului de renumărare a voturilor ce fac obiectul deciziilor anulate. Respinge în rest cererea ca neîntemeiată, în contradictoriu cu pârâtul Biroul Electoral Central. Respinge cererea formulată în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României şi Autoritatea Electorală Permanentă pentru lipsa calităţii procesuale pasive.
Redacția RONEWS
Redacția RONEWS
Articles: 5393