România trebuie să aibă şi are ambiţia de a deveni al cincilea jucător instituţional

Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a declarat luni, într-o vizită la fabrica din Braşov a grupului care produce componente pentru Airbus, că România trebuie să aibă şi are ambiţia de a deveni al cincilea jucător instituţional în grupul Aerotec.

“Ştiu că există un dialog între autorităţile române şi conducerea acestui grup foarte important, care ar însemna locuri de muncă foarte bine plătite, stabilizarea talentului aici, în România, şi ar însemna şi o economie mai competitivă. (…) Cred că şi România trebuie să aibă ambiţia nu doar să fie beneficiar, ci şi partener în astfel de grupuri industriale. (…) Apreciez ambiţiile managementului din România ca ţara noastră să meargă la etajul superior, prin investiţii suplimentare, prin locuri de muncă şi tehnologie. Mă bucur să văd şi companii româneşti care contribuie la acest ecosistem: mă uitam la partea de robotică – una din Cluj realizează soft-ul, o firmă din Braşov face transportul produsului finit către Germania şi alte destinaţii. Prezenţa unui astfel de concern nu reprezintă numai locuri de muncă pentru cei care lucrează aici, ci şi pentru multe alte companii mai mici din ecosistemul acestei industrii de elită”, a afirmat Geoană.

Acesta a adăugat că, în condiţiile actuale de securitate, România este invitată şi obligată să joace în liga mare a industriei aeronautice europene.

Totodată, el a menţionat că fabrica din România este certificată la agenţia de achiziţii a NATO, ceea ce înseamnă că orice se produce, în prezent, în aceasta poate fi vândut în orice ţară parteneră a Alianţei.

“Când sovieticii au ocupat România, au încercat să distrugă industria aeronautică românească şi mă bucur să văd că ea renaşte. Şi pentru industria militară, dar şi pentru cea civilă, asocierea cu astfel de concerne reprezintă o cale pe care eu o încurajez şi sunt convins că decidenţii de la Bucureşti şi de la Touluse îi vor da atenţia necesară”, a punctat Mircea Geoană.

La rândul său, directorul general al Premium Aerotec, Ionel Grosu, a subliniat că fabrica are nevoie de suport din zona guvernamentală şi politică.

“Important este să credem că putem să (…) trecem la nivelul următor. (…) Apoi, cu suport şi din zona politicului, şi a Guvernului, vom putea să construim acest capitol important în istoria Airbus. Trebuie să aducem România acolo unde sunt şi cele patru ţări formatoare ale acestui grup. În acest parteneriat suntem, practic, forţaţi să intrăm şi să continuăm (…) Practic, legăturile europene UE, dar şi cele NATO, ar trebui mai mult fructificate şi la nivel de Guvern. (…) Industria aeronautică a devenit, poate, mai strategică decât era văzută în urmă cu câţiva ani şi trebuie să aibă partea ei în această strategie europeană”, a afirmat managerul Premium Aerotec.

Fabrica de la Braşov face parte din concernul european franco-germano-spaniolo-britanic EADS, care produce echipament aeronautic inclusiv pentru industria de apărare europeană.

Redacția RONEWS
Redacția RONEWS
Articles: 5393