Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 vine cu primele explicații, după plângerea depusă de Radu Mihaiu

Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 vine cu primele explicații după plângerea depusă de edilul Sectorului 2, Radu Mihaiu, care a pierdut alegerile la scrutinul din 9 iunie. Mihaiu a reclamat că alegătorii au fost corupți și mituiți să voteze contra lui.

Parchetul a făcut primele precizări despre caz

“Compartimentul de informare și relații publice din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 București este împuternicit să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:

La data de 12.06.2024, Radu Nicolae Mihaiu, primar al Sectorului 2 din Bucureşti, a formulat plângere penală cu privire la săvârşirea infracţiunilor de coruperea alegătorilor, prev. de art. 386 alin. 1 C.pen., constând în aceea că, la data de 09.04.2024, în cadrul mai multor secţii de votare de pe raza Sectorului 2 Bucureşti, s-au prezentat alegători care au votat candidatul unei formatiuni politice precum şi lista de candidaţi ai unei alianţe electorale în schimbul unei sume de bani şi falsificarea documentelor şi evidenţelor electorale, prev. de art. 391 alin. 1 C.pen., constând în aceea că, la aceeaşi dată, în cadrul a patru secţii de votare au existat buletine de vot pre-ştampilate cu ştampila „votat” aplicată pe chenarul corespunzător al unuia dintre candidaţii la funcţia de primar al Sectorului 2 din Bucureşti precum şi al unuia dintre candidaţii la funcţia de primar general al municipiului Bucureşti.

Cercetările sunt continuate de poliţişti din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti”.

 

 

 

 

Redacția RONEWS
Redacția RONEWS
Articles: 5482