‘Obiectivul a fost deja depășit’

Valoarea totală a contractelor semnate pe noul exercițiu financiar 2021-2027 a depășit 11,3 miliarde euro la data de 11 iunie 2024, anunță ministrul fondurilor europene, Adrian Câciu: „Obiectivul a fost deja depășit”.

„Valoarea totală a contractelor semnate pe noul exercițiu financiar 2021-2027 a depășit 11,3 miliarde euro la data de 11 iunie 2024. Asumasem să avem contracte de 10 miliarde euro la 30 iunie 2024, iată că obiectivul a fost deja depășit! Am promis, am făcut! Mergem mai departe cu atingerea obiectivelor asumate pentru acest an”, scrie pe Facebook Adrian Câciu.

El precizează că obiectivul de a avea contracte de minimum 20 miliarde euro la final de an se menține.

Ciolacu: „România se prăbuşeşte dacă nu mai are acces la fondurile europene şi dacă nu implementează reformele din UE”

Premierul Marcel Ciolacu a afirmat în repetate rânduri că sustenabilitatea economică a României depinde de fondurile europene fără de care țara noastră „se prăbușește”.

„Sustenabilitatea economică a României în acest moment se bazează pe fondurile europene şi trebuie să înţelegem şi când ţipă câte unul pe stradă sau la televizor sau în Parlament trebuie să le răspundem foarte clar că România se prăbuşeşte dacă nu mai are acces la fondurile europene şi dacă nu implementează reformele din UE”, declara Ciolacu, la începutul lunii mai, în cadrul dezbaterii „Comunităţi europene pentru România”, organizată de PSD şi PES activists România.

Redacția RONEWS
Redacția RONEWS
Articles: 5482