Anchetă lângă București – Buletine de vot furate, după ce s-a păstruns ilegal în secția de votare

Poliţiştii din Ilfov au deschis o anchetă după ce au fost sesizaţi că persoane necunoscute au intrat într-o secţie de votare din comuna Petrăchioaia, unde erau depozitaţi saci cu buletine de vot şi au furat circa 30 de buletine de vot nule, pentru alegerea primarului. Buletinele de vot erau depozitate în acea secţie întrucât urma să fie renumărate.

Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean Ilfov, marţi, în jurul orei 13.00, poliţistul care asigura protecţia secţiei de votare nr. 263 din Petrăchioaia a fost sesizat de către locţiitorul preşedintelui acestei secţii cu privire la faptul că, după desigilarea căii de acces spre încăperea unde se aflau voturi, a constatat că persoane necunoscute au pătruns în această locaţie, au îndepărtat un sigiliu de la un sac care conţinea voturi, au înlocuit un sigiliu aplicat pe una dintre cele două fereastre şi au sustras, la prima vedere, 30 de voturi nule, pentru alegerea primarului.

„La faţa locului s-au deplasat cu operativitate poliţiştii oraşului Voluntari, împreună cu specialist criminalist, care efectuează cercetări pentru identificarea presupuşilor autori şi stabilirea situaţiei de fapt, în cadrul dosarului penal, deschis sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de sustragerea sau distrugerea de înscrisuri, ruperea de sigilii şi fraudă la vot. Precizăm că voturile au fost transportate de la sediul Biroului Electoral de Circumcripţie Petrăchioaia în noaptea de 10/11 iunie, în jurul orei 00:00, şi depozitate la Secţia nr. 263, ca urmare a deciziei preşedintelui Biroului Electoral de Circumscripţie”, în vederea renumărării, a precizat sursa citată.

UPDATE:

Primele cercetări făcute de polițiștii orașului Voluntari arată că sigiliile au fost aplicate corect și nu sunt indicii care să ateste modificarea acestora. De asemenea, oamenii legii au identificat toate voturile reclamate ca fiind sustrase.

„Până la acest moment, aspectele sesizate de locțiitorul președintelui secției 263 din Petrăchioaia nu sunt susținute de niciunul dintre membri sau observatori. În continuare, polițiștii efectjuează cercetări pentru lămurirea tuturor aspectelor în cadrul dosarului penal”, transmit reprezentanții ISU Ilfov.

Redacția RONEWS
Redacția RONEWS
Articles: 5482