După alegeri vor începe discuțiile (Surse)

Premierul Marcel Ciolacu își face deja planurile post-alegeri, după ce se va ieși din logica electorală. În acest sens, în anul 2025 va urma o reformă fiscală, prin care se va reașeza întreg sistemul de taxe din România.

Într-o discuție cu cei din PSD, Marcel Ciolacu le-a explicat că una dintre prioritățile anului 2025 o va reprezenta reforma fiscală. Obiectivul principal va fi scăderea impozitării muncii, România având unul dintre cele mai mari procente de impozitare din Europa.

De asemenea, prin această reformă fiscală vor fi deduceri în învățământ și sănătate. De exemplu, profesorii care dau medidații își vor putea deduce din impozit dacă dau chitanță. Se vor oferi niște deduceri și pentru cei care nu au copii.

Primele măsuri din această reformă fiscală se vor aplica de la 1 iulie, iar altele vor fi aplicate din 2026.

O altă măsură extrem de importantă va fi introducera salariului minim european. Această măsură va fi adoptată până la data de 15 noiembrie, pentru că altfel România riscă o procedură de infringement. Noul salariu minim european va intra în vigoare de la 1 ianuarie 2025.

 

 

 

Redacția RONEWS
Redacția RONEWS
Articles: 5482