Iohannis și Ciolacu, mesaje speciale de Ziua Copilului

„Sărbătorim nu doar minunata voastră existență, ci și dreptul la un viitor plin de speranță”, spune președintele Klaus Iohannis într-un mesaj adresat de 1 iunie copiilor. „Voi sunteți bucuria și echilibrul nostru”, transmite premierul Marcel Ciolacu.

„La mulți ani, dragi copii! Voi sunteți bucuria și echilibrul nostru. Profitați de copilărie, jucați-vă, învățați, experimentați și iubiți-vă părinții și bunicii!”, a scris, sâmbătă, pe Facebook, premierul Marcel Ciolacu.

Și președintele a adresat un mesaj cu ocazia Zilei Copilului.

„Celebrăm astăzi bucuria, inocența și curiozitatea neîngrădită, care definesc universul magic al copilăriei. Dragi copii, pe 1 Iunie sărbătorim nu doar minunata voastră existență, ci și dreptul la un viitor plin de speranță. Să vă urmați mereu visurile cu mult curaj și să păstrați în inimă puritatea care face lumea un loc mai bun și mai frumos! La mulți ani!”, potrivit unei postări pe aceeași rețea de socializare.

Redacția RONEWS
Redacția RONEWS
Articles: 5482