VIDEO De la luptă politică, direct la dragoste cu forța

Premierul Marcel Ciolacu, preşedintele PSD, a declarat că, în baza acordului politic încheiat cu PNL, viitoarele majorităţi din consiliile locale se vor forma împreună între aleşii celor două partide.

El a răspuns, astfel, întrebat miercuri seară într-un interviu la Euronews România, cum gestionează coaliţia diferenţele de abordare, acolo unde PSD şi PNL merg cu candidaţi separaţi la alegerile locale.

“Acolo sunt candidaţi separaţi, iar oamenii vor alege cei mai buni gospodari, iar pe urmă am hotărât că majorităţile le vom crea împreună, să nu ne mai trezim cu majorităţi… Domnul Nicuşor Dan a avut majorităţi PNL, USR până acum. Şi am văzut la ce au dus. Haideţi să intrăm într-o zonă de construcţie şi la nivel local. (…) Este un acord politic asumat de către cele două partide. Decizia este ca viitoarele majorităţi să le creăm împreună”, a declarat Marcel Ciolacu.

În acelaşi context, el a punctat că administraţia nu are culoare politică.

“Administraţia locală, nu ai dreptul, nu ai, ai alegeri, sunt 30 de zile de campanie, în care spui ce-ai făcut, spui de ce adversarul tău e urât şi cu asta ai încheiat. După 30 de zile te întorci pentru ce te-au ales românii. Ce treabă are că nu se înţeleg între ei? (…) Ai un program electoral şi ai un program administrativ “, a declarat Marcel Ciolacu.

Redacția RONEWS
Redacția RONEWS
Articles: 5482