Primarul unui oraș, bătut pe stradă de un preot și presupusa amantă a acestuia

Un preot din Cernavodă l-ar fi agresat fizic pe primarul orașului, Liviu Negoiță (PNL), la ceas de seară. Omul bisericii ar fi fost surprins cu amanta sa.

 

Edilul Liviu Cristian Negoiță a dezvăluit că agresiunea a avut loc pe stradă, în timp ce se întorcea spre domiciliu. Acesta acuză că slujitorul bisericii l-ar lovit cu piciorul, iar apoi acesta i-ar fi aplicat o lovitură peste mâna cu care ținea telefonul cu care ar fi încercat să înregistreze momentele agresiunii. Potrivit spuselor lui Negoiță, în scandal ar fi fost implicată și o femeie, potrivit presei locale.

Primarul Liviu Negoiță a declarat că, în timp ce se întorcea acasă, la o oră târzie, a fost abordat și agresat în plină stradă de două persoane.

”În jurul orei 21:15, în drumul meu către casă, mergeam pe jos, pentru că locuiesc la circa 300 de metri de primărie, m-au așteptat pur și simplu, știau că trec pe acolo. Au venit în spatele meu două persoane, care fac parte dintr-un partid, și m-au agresat cu picioarele, cu pumnii, cu capul, au tras de mine și mi-au spart și telefonul. Era preotul Florian Bărbulescu și o doamnă. Am fost de două ori la Parchet unde am depus plângere și e posibil să fiu solicitat la Medicina Legală. Am depus plângere prima oară, pentru lovire, distrugere și ultraj, apoi am fost din nou pentru a fi audiat ca parte vătămată. Este ultraj, pentru că eram în timpul serviciului, indiferent că era noapte sau dimineață. Nu am ripostat pentru că nu am vrut să ripostez, dar am depus plângere și la Arhiepiscopie, și am observat că au ripostat imediat, pentru asta am tot respectul”, ne-a declarat primarul orașului Cernavodă.

Conform unor precizări ale reprezentanților Arhiepiscopiei Tomisului, preotul în cauză a fost suspendat.

”În legătură cu situația de la Cernavodă, Arhiepiscopia Tomisului precizează că preotul Florian Bărbulescu se află în prezent sub ancheta Centrului Eparhial, fiind suspendat de la slujire. Regretăm evenimentul produs și așteptăm ca autoritățile în drept să își îndeplinească datoria. Conform legislației bisericești perioada maximă de suspendare înainte de finalizarea anchetei și începerea procesului canonic este de 30 de zile. În cazul părintelui, este vorba despre suspendarea pe perioada maximă începând de astăzi”, susțin reprezentanții Arhiepiscopiei Tomisului.

Redacția RONEWS
Redacția RONEWS
Articles: 5482