DOSAR Florian Coldea era `șeful cel mare` în discuțiile lui Dumbravă și Trăilă cu afaceristul Hideg

Detalii incendiare ies la iveală din ancheta de mare corupție derulată de procurorii anticorupție față de doi generali în rezervă ai SRI, respectiv fostul adjunct al Serviciului, Florian Coldea și fostul șef al Direcției Juridice, Dumitru Dumbravă.

Concret, cei doi formau o echipă se pare, după părăsirea Serviciului iar activitatea lor era de a identifica resurse de rezolvare a unor probleme a oamenilor aflați în chestiuni contondente cu statul sau Justiția.

„Echipa” era formată din mai multe persoane cu „acces„arată anchetatorii DNA dar unul singur era denumit constant în discuții „șeful cel mare„. Se pare cp ar fi fost vorba despre „numărul 2„ din SRI, Florian Coldea.

„Așa cum a afirmat în cadrul întâlnirilor cu martorul denunțător, numitul Tocaci Dan – Victor în calitate de apropiat al lui Walter Florian, cunoștea modul cum pot fi rezolvate astfel de probleme, precum și persoanele de contact ale decidenților. Declarația martorului denunțător în sensul că numitul Coldea Florian și persoanele din echipa acestuia i-au fost prezentați ca fiind singurii în măsură să îl ajute să își păstreze libertatea și să își desfășoare în continuare activitatea comercială se coroborează cu discuțiile înregistrate în mediul ambiental”, au scris anchetatroii DNA în dosar.

Cine este „șeful cel mare„

„În luna iulie 2023, în timp ce se afla la o terasă din municipiul București, martorul Hideg Robertino – Cătălin a fost prezentat de către un om de afaceri numitului Coldea Florian, împrejurare în care acesta i-a spus că are cunoștință despre problemele judiciare cu care se confruntă, l-a întrebat dacă mai rezistă și i-a lăsat de înțeles că îl va sprijini pentru rezolvarea acestora întrucât a fost rugat de mai mulți prieteni comuni.

La acest moment martorul susține că nu a discutat în concret despre ajutorul ce i-ar putea fi acordat și nici despre condițiile în care ar putea beneficia de acest sprijin, însă în cadrul discuțiilor ulterioare, numiții Dumbravă Dumitru și Trăilă Doru – Florel au făcut permanent referire la „șeful cel mare”, fapt ce i-a creat numitului Hideg Robertino – Cătălin convingerea că atât promisiunile făcute de Coldea Florian, cât și suma pretinsă erau discutate și decise de către cei trei, iar influența asupra magistraților era una a „echipei”, în cadrul căreia acesta din urmă deținea poziția de lider.

La scurt timp după întrevederea de la terasă, Tocaci Dan – Victor l-a contactat din nou pe martorul Hideg Robertino – Cătălin și i-a spus că numitul Coldea Florian și-a exprimat acceptul pentru ca ei să se întâlnească cu „echipa sa”, respectiv cu Dumbravă Dumitru și cu Trăilă Doru – Florel”, au mai notat anchetatorii.

În biroul lui Dumbravă…la o „optimizare„

„Astfel, la începutul lunii august 2023, martorul denunțător împreună cu Tocaci Dan – Victor, s-au deplasat la biroul lui Dumbravă Dumitru din București, bld. Națiunile Unite nr. 4. În cadrul acestei întâlniri numitul Dumbravă Dumitru i-a făcut martorului denunțător o prezentare a serviciilor pe care le ofereau, a posibilităților de investigare și de supraveghere operativă pe care le aveau, după care i-a prezentat situația sa juridică ca fiind una gravă, dându-i de înțeles că știe în amănunt obiectul dosarului penal și că șansele de a primi o condamnare cu suspendare sunt foarte mici”, mai spun procurorii DNA.

În același context numitul Dumbravă Dumitru i-a precizat că „există o rază de speranță și că se va gândi cum să optimizeze lucrurile” pentru ca soluția finală să îi fie favorabilă și să nu ajungă la închisoare, precizându-i că serviciile lor nu sunt ieftine.

În contextul discuțiilor privind prețul serviciilor, martorul denunțător susține că a abordat și problema controlului judiciar, arătând că asumarea plății sumei pretinse a avut loc doar în contextul în care i s-a promis că măsura preventivă nu va mai fi menținută. De altfel, martorul Hideg Robertino – Cătălin a declarat că principalul motiv pentru care a semnat contractul cu echipa lui Florian Coldea l-a constituit promisiunea că până la 30 octombrie 2023 „va fi liber” și faptul că i s-a creat convingerea că „era o problemă pe care ei o puteau rezolva”.

Referitor la noțiunea de „optimizare judiciară” și modalitatea în care aceasta se putea realiza, martorul Hideg Robertino – Cătălin a precizat că la prima întâlnire cu Dumbravă Dumitru nu a obținut detalii, în această etapă fiindu-i oferite doar asigurări că poate obține o soluție favorabilă, deși situația era apreciată ca fiind foarte gravă”, mai spun anchetatorii anticorupție.

A apelat la generali pentru „liniște și pace„

„Percepția martorului cu privire la expertiza lui Dumbravă Dumitru și a echipei sale a fost aceea de trafic de influență, întrucât a fost asigurat că vor avea grijă de el, că va rămâne cu familia și că își va derula afacerile liniștit.

În perioada următoare, martorul denunțător a primit de la numitul Dan Tocaci – Victor numărul de telefon al avocatului Trăilă Dorul – Florel, pe care l-a contactat și cu care, în luna august 2023, s-a întâlnit de mai multe ori pentru a stabili termenii colaborării. Acesta i-a precizat că a avut o discuție cu ceilalți doi colaboratori, respectiv cu Dumbravă Dumitru și Coldea Florian, și că au stabilit un onorariu de 700.000 de euro plus T.V.A. Martorul a mai precizat că atunci când vorbea despre Dumitru Dumbravă și Florian Coldea, avocatul Trăilă folosea termeni precum ,,prietenul nostru” (cu referire la Dumitru Dumbravă) și ,,șefu´” sau ,,FC-ul” (cu referire la Florian Coldea).

Întrucât suma pretinsă cu titlu de onorariu de avocat i s-a părut foarte mare, iar o altă condiție impusă de susnumiții era aceea de a renunța la toți avocații pe care îi avea la acel moment, asumându-și, în schimb, prestarea unor servicii definite precar, numitul Hideg Robertino – Cătălin susține că a încercat să negocieze cuantumul sumei pretinse pentru a mai trage de timp, spunându-le că nu ar putea suporta un onorariu mai mare de 500.000 de euro.

La următoarea întâlnire, după discuțiile cu Dumbravă Dumitru și Coldea Florian, Trăilă Doru – Florel i-a comunicat martorului denunțător că suma acceptată de echipa sa nu poate fi mai mică de 600.000 de euro + T.V.A.

La data de 26.10.2023, martorul denunțător și avocatul Trăilă Doru – Florel au purtat primele discuții referitoare la clauzele contractului de asistență juridică, soluția convenită fiind aceea de a încheia două contracte de asistență juridică, unul cu Hideg Robertino – Cătălin pentru un onorariu de 100.000 de euro și unul cu SC Sanimed Internațional Impex SRL pentru suma de 500.000 de euro.

Din expunerea făcută de Dumbravă Dumitru și avocatul Trăilă Doru – Florel cu privire la serviciile pe care le ofereau martorul susține că a înțeles „că de fapt este vorba despre relaționare, despre șantaj cu magistrații care nu le fac jocurile”, precizând că nu a avut nici o discuție tehnică, care să privească faptele și infracțiunile pentru care este certat”, au mai scris procurorii DNA.

„Numărul 2„ din SRI, la cheremul DNA…

Fostul adjunct al Serviciului Român de Informații, Florian Coldea și șeful direcției Juridice din SRI, Dumitru Dumbravă, au fost puși, în cursul nopții de joi spre vineri, sub control judiciar pe cauțiune pentru 60 de zile de către procurorii DNA de la Secția I perntru Combaterea Faptelor de Corupție, într-un dosar în care sunt acuzați de fapte de trafic de influență și spălare de bani.

În cazul ambilor procuroarea Mihaiela Iorga Moraru a stabilit cauțiune de câte 500.000 de lei bani pe care cei doi trebuie să îi pună la dispoziția anchetatorilor ce vor fi depuși la bancă în contul DNA.

Timp de 60 de zile aceștia trebuie să respecte cu strictețe o serie de obligații precum aceea de a nu lua legătura cu martorii din dosarul de mare corupție în care au fost puși sub inculpare sau să dețină arme.

Chemați la „apel”

Potrivit surselor judiciare ale autorului dosarul în care cei doi capi ex-SRI sunt cercetați pentru fapte directe de corupție ar avea la bază denunțul omului de afaceri Cătălin Hideg.

Cei doi foști oficiali au venit pe rând la DNA în cursul dimineții și au răspuns în fața procurorilor DNA la acuzele aduse anterior de afaceristul Hideg.

Acesta din urmă ar fi denunțat mai multe oferiri de sume de bani contra influenței pe care cei doi foști oficiali si Serviciului ar fi avut-o la rândul lor prin prisma calităților anterior deținute.

Sumele pretinse de către cei doi ex-oficiali ai Serviciului ar fi de 600.000 de euro, relata presa centrală, și ar fi fost primite de cei doi generali urmare mai multor promisiuni făcute.

Sursele autorului acestui material afirmă că dosarul este extrem de bine probat, pe lângă datele și probele presupus a fi fost furnizate de către denunțătorul Hideg.

Referitor la spălarea de bani a sumelor primite presupus nelegal de la afaceristul Hideg sursele autorului precizează că acestea ar fi fost disimulate și „albite„ prin intermediul unor contracte de consultanță care în realitate nu s-ar fi derulat.

Context

De la finele lunii aprilie presa centrală relata conform celor susținute de omul de afaceri Cătălin Hideg, patron al SAnimed, că acesta ar fi plătit unele sume de bani lui Florian Coldea , fostul director adjunct al SRI și șef al Operațiunilor secrete ale Serviciului dar și lui Dumitru Dumbravă, pentru ca aceștia să își folosească influența căpătată prin prisma funcțiilor deținute îin SRI pentru a-l ajuta pe acesta în dosarul penal instrumentat de EPPO.

Concret, EPPO l-a deferit justiției pe Cătălin Hideg, pentru folosire de documente false şi spălare de bani în legătură cu accesarea unor fonduri europene, acesta fiind primul caz al EPPO intrumentat în România.

Omul de afaceri Cătălin Hideg, patronul companiei Sanimed International, a fost condamnat, în luna februarie, de Tribunalul Bucureşti la patru ani închisoare cu executare pentru folosire de documente false şi spălare de bani, într-un dosar legat de o fraudă cu fonduri europene în valoare de trei milioane de euro.

În acelaşi dosar, Sanimed International a primit ca pedeapsă o amendă penală de 500.000 lei şi închiderea unui punct de lucru pe o perioadă de trei luni.

Tribunalul a mai dispus ca Hideg şi Sanimed International Impex SRL să plătească Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene suma de 14.440.459 lei.

Decizia nu este definitivă şi a fost atacată cu apel.

Acesta este primul dosar investigat în România de Parchetul European (EPPO), condus de Laura Codruţa Kovesi, dosarul fiind trimis în instanţă în octombrie 2022.

Potrivit EPPO, frauda reţinută în sarcina lui Cătălin Hideg şi firmei Sanimed se referă la alocarea de fonduri destinate unui centru de cercetare-dezvoltare în domeniul recuperării medicale şi reconstrucţiei biologice RECUMED.

A dat „atacul„ la proiectul RECUMED

Proiectul RECUMED, finanţat de UE, viza crearea unui centru de cercetare, iar pentru a câştiga o licitaţie omul de afaceri a depus mai multe declaraţii şi documente false şi inexacte. Acestea erau legate de procedura de acordare a contractului de furnizare de echipamente medicale şi de lucrări de construcţii necesare pentru proiect.

Între 2018 şi 2020, omul de afaceri a obţinut împrumuturi nerambursabile de peste trei milioane de euro.

El nu a acţionat însă izolat, ci în complicitate cu Raluca Ortensia Aelenei, reprezentanta unei companii din Spania, care urma să echipeze centrul de recuperare şi să execute lucrările de construcţii, susţine EPPO.

Anchetatorii îi suspectează pe cei doi că au întocmit declaraţii false prin care atestă că nu sunt în conflict de interese, iar astfel au îndeplinit aparent condiţiile legale privind transparenţa, legalitatea şi concurenţa în procedura de achiziţie. Mai mult, procedura de atribuire a contractului a fost simulată prin depunerea de contraoferte fictive în numele altor firme şi prin depunerea unor documente false care dovedeau că firma spaniolă îndeplinea condiţiile de eligibilitate privind capacitatea tehnică de a derula contractul.

Bani spălați în Spania

Conform procurorilor, suspecţii au mers chiar mai departe şi, după ce au obţinut fondurile europene, firma din România a transferat banii în conturile firmei din Spania. Sumele au ajuns apoi la alte companii, cu sedii în Cipru şi Portugalia, iar în final o mare parte din bani a fost returnată în conturile beneficiarul iniţial din România, prin emiterea unor facturi false.

Ancheta a arătat că valoarea reală a echipamentelor şi produselor medicale achiziţionate pentru proiect era de circa patru ori mai mică decât cea declarată, iar preţurile iniţiale de achiziţie au fost negociate şi stabilite chiar de primul suspect. Ulterior, valoarea produselor a fost supraestimată prin tranzacţii succesive de la furnizorii iniţiali prin companii din Cipru, Portugalia şi Spania, astfel încât să fie în final vândute beneficiarului din România la preţuri supraevaluate.

Raluca Ortensia Aelenei a ajuns la un acord de recunoaştere a vinovăţiei cu procurorii şi a primit o condamnare cu suspendare.

Cătălin Hideg a devenit cunoscut după ce o firmă de-a lui a vândut în pandemie statului român 1,7 milioane de măşti la preţuri supraevaluate. Firma avea ca obiect de activitate distribuţia de băuturi alcoolice şi alimente.

 

Redacția RONEWS
Redacția RONEWS
Articles: 5482