Procurorul DNA, Mihaela Iorga Moraru, a dispus continuarea urmăririi penale față de fostul șef executiv al SRI, Florian Coldea, generarul (r) Dumitru Dumbravă și față de avocatul Doru Trăilă. Toți cei trei sunt acuzați de trafic de influență.
”I. Efectuarea în continuare a urmăririi penale față de suspecții:
– TRĂILĂ DORU – FLOREL: pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență prev. de art.291 alin. 1 din Codul penal rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000,
– DUMBRAVĂ DUMITRU: pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență prev. de art.291 alin. 1 din Codul penal rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000,
– COLDEA FLORIAN: pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență prev. de art.291 alin. 1 din Codul penal rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000,
– TOCACI DAN – VICTOR: pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la trafic de influență prev. de art. 48 alin. 1 rap. la art. 291 alin. 1 din Codul penal rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000,
– SC WISE LINE CONSULTING SRL – pentru săvârșirea infracțiunii de spălare a banilor prev. de art. prev. de art. 49 alin. 1 lit. b din Legea nr. 129/2019 pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative.
– SC STRATEGIC SYS SRL– pentru săvârșirea infracțiunii de spălare a banilor prev. de art. prev. de art. 49 alin. 1 lit. b din Legea nr. 129/2019 pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative.”, arată un comunicat al DNA.