‘Nicușor să vină de mână cu Clotilde la o dezbatere cu Firea’

Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a declarat joi seară, la România TV, că lui Nicușor Dan îi este frică de o dezbatere față în față cu candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea.

„El nu comunică, el nu are realizări, ce vedem prin București sunt ale primarilor de sectoare. Vă rog eu frumos, chemați-l la o dezbatere pe dl Nicușor și pe dna Firea. Am înțeles că îi e frică dlui Nicușor. Să spună fiecare ce a făcut, fiecare câte un mandat. Îl văd pe dl Nicușor că nici măcar atâta curaj nu are, să se vadă cu o doamnă într-un studio să spună fiecare…nu să se ajungă la înjurături ca în Parlament. Uitați, nu am vorbit cu dna Firea, dar îmi asum, dacă dl Nicușor nu are curaj să vină singur să stea față în față cu dna Firea, poate să o ia și pe dna Clotilde de mână, să vină amândoi, domn’e (…) Nu vreți ca bucureștenii și românii în general totuși când pun ștampila să cunoască adevărul înainte? Am avut un președinte 10 ani de zile și am aflat după 10 ani că a fost turnător al Securității. Dar nu puteam afla dinainte?”, a declarat Ciolacu.

Redacția RONEWS
Redacția RONEWS
Articles: 5482