DGASPC Sector 4, luată la puricat de Corpul de Control, după acuzaţiile privind o reţea de prostituţie condusă de un angajat

La cererea Primăriei Sectorului 4, sub autoritatea căreia funcționează Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 4, ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, Natalia-Elena Intotero, și președintele Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție, Rareș-Petru Achiriloaie, vor dispune trimiterea echipelor Corpului de Control la DGASPC Sector 4. Scopul acestei acțiuni este verificarea modului în care au fost respectate procedurile și prevederile legale în domeniul protecției drepturilor copilului. Există suspiciuni privind existența unei rețele de prostituție în Sectorul 4, presupus condusă de un angajat al DGASPC, în cadrul căreia mai multe fete dintr-un centru de tip familial ar fi fost violate și abuzate sexual.

 

„Din acţiunea de control vor face parte reprezentaţi ai Ministerului Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse şi ai Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie”, mai arată comunicatul de presă al Ministerului Familiei.

Sursa citată mai precizează că, potrivit celor comunicate public de către Primăria Sectorului 4, autoritatea locală a înaintat, încă din luna decembrie 2023, o sesizare către Secţia 15 Poliţie care, ulterior, a fost direcţionată către Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) pentru investigarea situaţiei semnalate şi pentru dispunerea măsurilor legale în regim de urgenţă, potrivit news.ro.

Conform celor precizate de reprezentanţii Primăriei Sectorului 4, demersul a fost efectuat ca urmare a unor sesizări primite din interiorul DGASPC Sector 4, dar şi din partea unor reprezentanţi ai societăţii civile.

Reprezentanţii Primăriei Sectorului 4 au transmis, cu privire la existenţa unei reţele de prostituţie în Sectorul 4, care ar fi condusă de un angajat al DGASPC şi mai multe fete care provin dintr-un centru de tip familial ar fi fost violate şi abuzate sexual în apartamente care ar aparţine acestei instituţii, că DGASPC Sector 4 a sesizat poliţia, încă din luna decembrie a anului trecut, iar sesizarea a fost direcţionată ulterior către DIIICOT pentru a investiga situaţia semnalată şi pentru a dispune măsurile legale în regim de urgenţă.

Acuzaţii cu privire la o reţea de prostituţie în Sectorul 4, condusă de un angajat al DGASPC. Mai multe fete ar fi fost violate

 

Fostul vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie Vişinel Bălan reclamă, miercuri, existenţa unei reţele de prostituţie în Sectorul 4, care ar fi condusă de un angajat al DGASPC. Mai multe fete care provin dintr-un centru de tip familial ar fi fost violate şi abuzate sexual în apartamente care ar aparţine acestei instituţii.

Bălan susţine că are „suspiciuni grave de reţea de prostituţie condusă de un angajat D.G.A.S.P.C., totodată un angajat a fost pontat mai bine de 4 ani deşi acesta nu a trecut pe la muncă”.

„Mai multe minore ar fi fost violate şi abuzate sexual în apartamentele gestionate de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 4. Suspectăm existenţa unei reţele de prostituţie în căsuţa de tip familial Cavalerie. Copiii abandonaţi sunt ţintele directe ale abuzurilor sexuale”, a mai transmis fostul vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie.

Redacția RONEWS
Redacția RONEWS
Articles: 4761