‘Orice persoană care agresează este de condamnat’

Ministrul Justiției Alina Gorghiu a comentat marți incidentul în care au fost implicați deputații Florin Roman și Dan Vîlceanu.

„Pentru mine orice persoană care agresează este de condamnat. (…) Este de condamnat că acest lucru se întâmplă în interiorul Parlamentului (…) Cea mai cruntă pedeapsă pe care o primești este în ochii electoratului, pentru că imaginile de astăzi ne-au costat destul de mult”, a spus Gorghiu, care se află într-o vizită în Turcia.

„E de cascadorii râsului”, a spus Marcel Ciolacu despre incidentul în care au fost implicați deputații Florin Roman și Dan Vîlceanu. El a spus că este bucuros că în mandatul său de președinte ale camerei Deputaților nu au fost astfel de cazuri.

„Îmi pare bine că pe timpul meu nu s-au întâmplat astfel de cazuri. E de cascadorii râsului”, a spus Marcel Ciolacu.

Deputatul PNL Florin Roman susţine marţi, într-o postare pe Facebook, că deputatul Dan Vîlceanu l-a agresat la ieşirea din sala de plen, „în mod golănesc, cu o lovitură cu genunchiul aplicată în zona nasului”. El a povestit că Vîlceanu a încercat să îl muşte şi l-a prins de gât. Roman anunţă că va depune plângere penală împotriva acestuia.

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a reacţionat, afirmând că ”violenţa fizică este de neacceptat”, mai ales în Parlament şi apreciază că atacul asupra lui Florin Roman ”arată măsura unei lipse de caracter şi conduită morală din partea deputatului Dan Vîlceanu”.

 

Redacția RONEWS
Redacția RONEWS
Articles: 5482