Trebuie să avem un program naţional de oprire a mafiei politice

Preşedintele USR Cătălin Drulă a declarat că în toată ţara PSD şi PNL au cuplat mafiile la bugetele locale şi asta blochează modernizarea localităţilor din România.

„Trebuie sa decuplăm mafiile de la bugete locale. Eu ştiu cum se face, am început asta la Ministerul Transporturilor în cele doar opt luni în care USR a fost la guvernare. Trebuie să avem un program naţional de oprit mafia. În toată ţara avem metode mafiote de a lucra. Nu asta e politica. O mare mafie condusă de doi nimeni – Ciolacu şi Ciucă. E încă democraţie în România şi noi, alianţa Dreapta Unită, o să o apărăm”, a afirmat Cătălin Drulă, la Bistriţa, potrivit unui comunicat de presă al USR.

Preşedintele USR a avertizat că mafiile sponsorizate din bani publici de PSD şi PNL duc România la faliment pe modelul Greciei.

„Este dezastru economic. Suntem campioni la inflaţie în Europa. Guvernul PSD-PNL a făcut o gaură în bugetul ţării care se adânceşte încontinuu şi ne duce într-un faliment de tipul Greciei. Liderii PSD şi PNL sunt compleţi rupţi de realitate. Este incredibil că aceste politci economice dezastruoase au fost făcute de PNL, un partid care nu mai are nicio legătură cu liberalismul. România are ministrul de finanţe de la PNL care anunţă creşteri de taxe de pe o lună pe alta. Până acum, niciun guvern nu a avut tupeul să introducă creşteri de fiscalitate în octombrie cu aplicare la 1 noiembrie. Guvernarea PSD-PNL înseamnă abuzuri, economie în frânare, toate perspectivele macro economice sunt înfricoşătoare”, a explicat Drulă.

Redacția RONEWS
Redacția RONEWS
Articles: 4761