Românii aşteaptă să aibă o voce comună în Europa

Românii aşteaptă după 17 ani de la aderarea în Uniunea Europeană să aibă o voce comună în Europa, a declarat, sâmbătă, la Bacău, preşedintele PSD, prim-ministrul Marcel Ciolacu, făcând referire la decizia ca PSD şi PNL să aibă listă comună pentru alegerile europarlamentare, scrie Agerpres.

“Românii aşteaptă după 17 ani de la aderare să fie o voce comună a românilor în Europa. De aceea am luat decizia ca cele două mari partide din România să mergem pe o listă comună, ca semnalul politic să fie unul foarte clar mai ales pentru cei din Parlamentul European. Acolo, cele două partide vor avea o voce comună în ceea ce priveşte idealurile, nevoile şi aşteptările românilor. (…) Scandalul, circul de ce nu s-a putut face, motivele, minciunile – după 30 ani de manipulări locale, duşmani inventaţi pe care nu îi poţi arăta, s-au dus”, a spus Marcel Ciolacu.

Preşedintele PSD a subliniat că românii aşteaptă în urma alegerilor de anul acesta o ridicare a nivelului de trai

“Românii aşteaptă de la aceste alegeri să vorbim despre performanţă administrativă, despre fonduri europene, despre investiţii din fonduri locale completate cu fondurile bugetului de stat, despre cofinanţări. O ridicare a nivelului de trai mult aşteptată de peste 30 ani. Românii s-au săturat să găsim scuze de ce nu am făcut, de ce nu putem fi o echipă, neavând capacitatea mentală de a depăşi luptele electorale şi luptele mici de partid şi nu înţelegem că administraţia locală este în primul rând despre oameni şi nu despre politică. Politica se face în cele 30 zile de campanie după care administraţia nu mai are culoare politică”, a transmis Marcel Ciolacu.

Preşedintele PSD, prim-ministrul Marcel Ciolacu, se află, sâmbătă, în judeţul Bacău, pentru a vizita zona Athletic Parc şi Pavilionul Municipal al Spitalului Judeţean de Urgenţă Bacău.

Redacția RONEWS
Redacția RONEWS
Articles: 5482