VIDEO Nicușor Dan și-a învățat lecția și spune că nu își ia angajamente nerealiste pentru un eventual nou mandat de primar

Întrebat de cei doi realizatori ai podcastului „La mijloc”, Anghel Damian și Codin Maticiuc, cum ar trebui să se raporteze alegătorul la promisiunile electorale neîndeplinite, primarul Nicușor Dan spune că nu-și va mai lua angajamente nerealiste, având experiența pe care o are în prezent.

Nicușor Dan a vorbit deschis și despre o problemă cu care se confruntă multe instituții publice, respectiv lipsa transparenței. Primarul a povestit un episod din trecutul său de deputat când a vrut să ia parte la o ședință de consiliu, însă nu a fost lăsat. I s-a motivat prin faptul că legea nu i-ar da voie să facă asta.

„Eu eram deputat și nu aveam acces, nu mi se dădea voie să vorbesc în ședința de Consiliu General, deși legea îmi spunea explicit că am voie să vin să vorbesc. Nu eram lăsat înăuntru.

Chiar dacă te preocupă lucrurile astea, în momentul în care instituția nu e transparentă și nu poți să dai un telefon la un director, să-l întrebi cu ce viteză circulă trenul acolo sau așa, nu poți decât să aproximezi din afară. Tot ce pot să spun este că ce o să promit acum o să promit cu o experiență reală din interior și cu informații care sunt corecte”, a afirmat Dan.

Salariul lui Nicușor Dan

Nicușor Dan a dezvăluit și care este salariul său lunar ca primar general al Bucureștiului.

„20,000 – 21,000 lei pe lună (4.000 euro)”, a declarat primarul.

Nicușor Dan, întrebat dacă salariul i se pare prea mic pentru o funcție de conducere.

„Din păcate da, sistemul public nu e foarte flexibil. Nu vorbesc aici de salariul meu, dar sunt poziții mari în organigrama noastră în care vrem să aducem oameni care câștigă 6.500 – 7.000 euro în privat, dar pe salarii de 3.000. Și atunci e evident că oamenii nu vin. În sistemul public, salariile sunt destul de mari până la zona de conducere și pe Municipiul București sunt relativ mici”, a răspuns Dan.

 

Redacția RONEWS
Redacția RONEWS
Articles: 5482