se reface cea mai tranzitată autostradă

Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, la începutul ședinței de Guvern, că se alocă un miliard de lei pentru reabilitarea Autostrăzii A1 București-Pitești, cea mai tranzitată autostradă a României. De asemenea, Guvernul va aloca 11 miliarde de lei pentru reabilitarea liniei ferate Focșani-Roman, aproximativ 150 de kilometri de cale ferată.

”Avem confirmarea oficială că ne-am ținut promisiunile făcute românilor la început de mandat. Inflația a scăzut sub 6% în aprilie și consumul privat arată o revenire solidă în primul trimestru. Practic, consumul populației începe să redevină, alături de investiții, un motor al creșterii economice.

Însă investițiile rămân factorul decisiv al dezvoltării noastre economice iar azi aprobăm noi proiecte majore. În primul rând, investim 11 miliarde de lei pentru reabilitarea liniei de cale ferată Focșani-Roman. Sunt în special bani europeni pentru aproape 150 de kilometri de cale ferată, cu termen de realizare de 3 ani. Iar în domeniul rutier alocăm 1 miliard de lei din bugetul de stat pentru a reabilita un sector de 42 de kilometri din Autostrada A1.”,  declarat Marcel Ciolacu, la începutul ședinței de Guvern.

 

Redacția RONEWS
Redacția RONEWS
Articles: 5482