Alianţa pentru Unirea Românilor a organizat, joi, un protest în faţa sediului Autorităţii Electorale Permanente din Bucureşti, acuzând subminarea votului românilor din diaspora. Liderul AUR, George Simion, a făcut un apel către românii din diaspora să vină în ţară să îşi exercite dreptul de vot pentru că Marcel Ciolacu îşi bate joc de ei. Potrivit AUR, românii din afara graniţelor sunt împiedicaţi să îşi exercite dreptul la vot, prin revenirea la o singură zi în care se poate vota, închiderea unor secţii de vot în care au votat în trecut un număr important de cetăţeni dar şi imposibilitatea de a vota prin corespondenţă.
Câteva zeci de persoane au protestat în faţa sediului AEP, afişând pancarte cu mesajele: Diaspora are drept de vot! AEP, sluga PSD! Vot legal în Diaspora! Diaspora vrea să voteze!
Preşedintele AUR, George Simion, a declarat că protestează în faţa sediului AEP împotriva modului în care este tratată diasporă şi este îngrădit dreptul la vot în diaspora, în Parlamentul României şi de către Guvernul Ciolacu, precum şi preşedintele „obedient al AEP, Toni Greblă, care a promis românilor din diaspora, peste 6 milioane, că au drept la vot”.
„Iată că avem o singură zi de vot în diaspora, nu mai multe zile, cum s-a întâmplat la alte alegeri, iată că nu avem vot prin corespondenţă şi iată că românilor din diaspora din comunităţile numeroase nu li s-a făcut secţii de vot”, a arătat George Simion în timpul protestului.
El a mai spus că ”aceasta nu este campanie electorală, când avem jumătate din populaţia activă din România plecată din România şi aceştia nu sunt informaţi, nu au drept la vot şi secţiile de votare au fost făcute anapoda”.
„Ei se laudă cu un mare record, că niciodată nu au fost atâtea secţii de votare. Fals, sunt mai multe secţii faţă de alegerile europarlamentare din 2019, dar trebuiau făcute secţii unde s-au desfiinţat”, a completat George Simion.
Potrivit lui George Simion, „PSD se teme de aceste alegeri pentru că nimeni nu pune ştampila pe PSD, inclusiv pe sluga lui mai mică şi mai proastă, pe acel pensat Rareş Bogdan, pe femeia independentă care conduce lista comasaţilor”. El a mai afirmat că îl aşteaptă pe preşedintele Autorităţiii Electorale Permanente să le răspundă la solicitări.
Protestatarii au strigat: ”Ruşine să vă fie!”, ”AEP, sluga PSD!”. ”Tini Greblă, Demisia!”.
Liderul AUR a făcut un apel la diaspora, să vină în ţară să voteze, pentru că ”vor fi iarăşi cozi şi pentru că li se va fi îngrădit dreptul de vot”.
„Vor fi cinci buletine de vot în ţară, numai unul în diaspora. Facem un apel la românii din diaspora să vină în ţară să îşi exercite dreptul de vot pentru că Marcel Ciolacu îşi bate joc de ei. A anulat secţii de vot importante, a lăsat o singură zi de vot în diaspora şi a anulat votul prin corespondenţă la aceste alegeri. Bătaie de joc ca 6 milioane de români să nu poată vota”, a spus Simion.
Potrivit AUR, românii din afara graniţelor sunt împiedicaţi să îşi exercite dreptul la vot, prin revenirea la o singură zi în care se poate vota, închiderea unor secţii de vot în care au votat în trecut un număr important de cetăţeni români, imposibilitatea de a vota prin corespondenţă şi lipsa de comunicare sau comunicarea deficientă a reprezentanţilor statului român cu cetăţenii români din afara graniţelor ţării.