Premierul Marcel Ciolacu s-a adresat „onoratei instanțe”, miercuri, la deschiderea evenimentului „DP World-20 de ani de eficiență și inovație în România”, de la Constanța. Ciolacu a revenit rapid și chiar s-a amuzat de gafa sa.
„Mă numesc Marcel”, și-a început premierul Marcel Ciolacu discursul de la Constanța.
Apoi le-a vorbit oaspeților, iar în loc să se adreseze „onoratei asistențe”, s-a adresat „onoratei instanțe”: „Excelența voastră Sultan Ahmed Bin Sulayem, stimate domnule ministru, Excelența voastră domnule ambasador Sultan Mohamed Majed Al Ali, doamnelor și domnilor, onorată instanță”.
Ciolacu a realizat rapid gafa și a revenit: „… asistență, scuzați-mă”, apoi s-a amuzat de situație.
„E, cred, din ciclul gafelor care se mai fac”, a spus el.
Florin Cîțu a confundat Parlamentul cu sala de judecată: ‘Onorată instanță…!’
Președintele Senatului, Florin Cîu, a confundat Parlamentul României cu sala de judecată în aprilie 2022. Momentul a avut loc atunci când prezida ședința în care președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a transmis un mesaj pentru România. În loc să spună „onorată asistență” a spus „onorată instanță”.
„Începem ședința comună, de luni, 4 aprilie 2022. Domnule președinte Volodimir Zelenski, președinte al Ucrainei, domnule președinte al Camerei Deputaților, domnule prim-ministru, doamnelor și domnilor miniștri, doamnelor și domnilor senatori și deputați, stimați invitați, onorată instanță, vă rog să-mi permiteți să declar deschisă ședința comnă de astăzi a Senatului și Camerei Deputaților”, a spus Cîțu.