Cea mai mare minciună pe care o tot repetă Marcel Ciolacu e că ‘economia merge bine’

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, îl acuză pe premierul Marcel Ciolacu de faptul că “minte” în privinţa situaţiei economice a ţării, în contextul în care România are “cea mai mare inflaţie” din Europa, iar deficitul a ajuns la 3,3% din PIB.

“Cea mai mare minciună pe care o tot repetă Marcel Ciolacu este atunci când spune că ‘economia merge bine’. În timp ce iese la TV cu astfel de declaraţii de campanie, România este băgată în faliment. România este pentru a patra lună la rând campioana Europei la scumpiri. Avem cea mai mare inflaţie din Europa. Deficitul a ajuns la 3,3% din PIB, adică o gaură bugetară de 57,7 miliarde de lei, după primele patru luni ale anului”, a scris liderul USR, miercuri, pe Facebook.

El menţionează investiţiile străine directe “au scăzut, în timp ce datoria creşte”. În primele trei luni ale anului, împrumuturile au ajuns la 70 de miliarde de euro, susţine Drulă.

“În opt luni la guvernare, am adus României, prin PNRR, 28 de miliarde de euro pentru şcoli, spitale şi autostrăzi. Banii sunt blocaţi pentru că PSD şi PNL nu fac reforme. Nu a intrat niciun euro din banii destinaţi României pe anul 2023 din PNRR. Ce voia să spună Ciolacu e altceva. Le merge bine cu jaful public, le merge bine cu privilegiile, cu pensiile speciale, cu vilele şi cu vacanţele de lux. Dar vom opri asta pe 9 iunie”, adaugă Cătălin Drulă.

Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, marţi, că Guvernul va lua în continuare măsuri pentru scăderea inflaţiei, astfel încât aceasta să ajungă la sub 5% până la finalul anului, subliniind că la nivelul lunii aprilie rata inflaţiei a coborât la 5,9%.

“Am reuşit să scădem inflaţia la 5,9% în aprilie, aproape la jumătate faţă de nivelul înregistrat la preluarea guvernării. Este una dintre promisiunile cele mai importante făcute românilor pe care o îndeplinim! Datele oficiale arată clar că acolo unde am intervenit prin plafonare, adică la alimentele de bază, energie şi gaze, se înregistrează cele mai mari scăderi. Asta demonstrează că am acţionat corect şi vom continua pe această direcţie ca să ducem inflaţia sub 5% până la finalul anului, aşa cum ne-am propus. Pentru că scăderea inflaţiei înseamnă protejarea puterii de cumpărare a românilor, unul dintre principalele obiective ale acestei guvernări”, a scris Marcel Ciolacu, pe pagina sa de Facebook.

Redacția RONEWS
Redacția RONEWS
Articles: 3978