UPDATE / FOTO Angajații Guvernului au ieșit în stradă: protest sub geamul premierului

UPDATE 13 mai, ora 18.20: Reacția premierului

Prim-ministrul Marcel Ciolacu a anunţat că va avea o discuţie, dacă situaţia o mai impune, cu salariaţii din Guvern care au declanşat luni un protest spotan în faţa Palatului Victoria. Reacția acestuia, pe larg aici.

ȘTIREA INIȚIALĂ:

Salariaţii din aparatul de lucru al Guvernului au declanşat luni un protest spontan, considerându-se discriminaţi din punctul de vedere al salarizării în raport cu alte categorii de angajaţi din administraţia publică.

”Angajaţii din Aparatul de lucru al Guvernului României au declanşat şi participă la un protest spontan, azi 13.05.2024, începând cu ora 1600, intrarea B, Piaţa Victoriei, Guvernul României”, a transmis Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administrație, relatează News.ro.

Protestul este declanşat ”având în vedere numeroasele întalniri cu reprezentanţii Guvernului României pentru soluţionarea revendicărilor salariaţilor, faptul că, în continuare, angaţaţii din Aparatul de lucru al Guvernului României sunt discriminaţi din punctul de vedere al salarizării în raport cu alte categorii de angajaţi din sectorul de activitate ,,Administraţie Publică”.

De asemenea, decizia de a protesta a fost luată după ce ultima întâlnire desfăşurată luni, ”partea guvernamentală a refuzat să corecteze această nedreptate”.

Redacția RONEWS
Redacția RONEWS
Articles: 5482