Festivalul narciselor fără narcise/ VIDEO

Un nou scandal vizează coaliția în țară! Ministrul Justiției și președintele PNL Argeș, Alina Gorghiu, l-a desființat pe un primar PSD. Ea a lansat un atac virulent l-a adresa conducerii PSD a județului, după ce a organizat un festival al narciselor, dar fără să existe măcar o floare expusă la eveniment.

Mai mult, Gorghiu a povestit că accesul la marele festival organizat de social-democrați s-a facut pe un drum neasfaltat.

„Autorul, nimeni altul decât primarul în funcție al localității. Deși, avea varianta de a face evenimentul atunci când narcisele erau în toată spledoarea lor și oamenii de oriunde puteau să își încânte privirea cu ele, primarul PSD a optat pentru această duminică”, arată Alina Gorghiu într-o postare pe Facebook.

”A început campania electorală”

Și oferă și explicația: „Și nu întâmplător! Că doar a început campania electorală! Iar toți cei care au fost amăgiți cu Festivalul Narciselor de la Negrești au venit pe un drum județean neasfaltat, doar pentru a asculta de la primarul PSD laude la adresa actualului edil al Consiliului Județean și cât de „minunată” este actuala administrație locală”.

Și pentru că tot e campanie electorală, Alina Gorghiu oferă și o alternativă ca astfel de lucruri să nu se mai întâmple: „Un lucru știu sigur! Evenimentul acesta putea să arate că Argeșul merită vizitat!

Gorghiu profită de ocazie și le recomandă oamenilor să voteze candidadtul liberal

Am, însă, convingerea că Ilie Stanciu, candidatul PNL la primărie va schimba lucrurile în Negrași! Este un om decent, care știe de ce e nevoie în localitatea sa și are susținerea mea și a întregii echipe PNL! Alături de Radu Perianu la Consiliul Județean Argeș vor aduce dezvoltarea în județ și în comunitate!

Oamenii din Negrași sunt toți frumoși și muncitori și ei sunt cei care merită, în primul rând, mult mai mult!”

 

Redacția RONEWS
Redacția RONEWS
Articles: 5482