Alegătorii lui Piedone sunt oameni de bun-simț!

Sebastian Burduja intră tare după sondajul Sociopol care dă o creștere a sa în preferințele bucureștenilor. Burduja spune că îl felicită pe Piedone că nu a cedat presiunilor de a se retrage. Mai mult, Burduja spune că toți cei care au ridiculizat votanții lui Piedone nu merită să fie luați în calcul.

Burduja vede posibilă o finală între el și Piedone

Eu aș fi de acord cu domnul Piedone. Nu e singurul punct asupra căruia aș fi de acord. Suntem singurii candidați care și-au prezentat un program. Eu am planul pentru București, am văzut că dânsul a venit cu contractul pentru bucureșteni. Despre asta trebuie să fie o campanie, profilul fiecăruia, echipa fiecăruia, soluțiile și programul fiecăruia. Ținând cont de aceste patru criterii, finala este între mine și domnul Piedone. Nu are cum să stea domnul Nicușor Dan. Sunt foarte mulți bucureșteni care se luptă zilnic cu problemele generate de Nicușor Dan și sunt și probleme din mandatul Gabrielei Firea, termoficarea, traficu, nu sunt de ieri, de azi. (…) La alegeri cu ștampila în mână fiecare bucureștean va trece la vot cu ștampila în mână. Fiecare bucureștean trebuie să treacă testul oglinzii, a spus Burduja.

Reacția candidatului PNL la Primăria Capitalei vine după un anunț făcut de Popescu Piedone, în urma unui sondaj Sociopol

Primarul de la Sectorul 5 se ia după cea mai recentă competiție electorală pe care a câștigat-o

“Aceste sondaje nu sunt fotografia momentului, ci o comandă a fiecărei formațiuni politice atunci când vrea să deruteze electoraltul, și un argument cert despre mine însumi. În 2020, eu Popesc Piedone candidat la Primăria Sectorului 5, cu opt ani și șase luni condamnare în primă instanță, nu eram nici măcar cotat la casele de pariuri, eram pe locul 6, 7, toate aceste case de sondare a opiniei publice, care cine plătește îi dă cu ruj pe buze, nu reflectă realitatea. (…) Imposibilul a fost făcut posibil. Cetățenii nu se mai duc după fentă. Singurul sondaj care poate să existe real este urna de vot.

Mi se pare anormal ca Burduja să fie cotat la alt procent ca acum o săptămână. Eu merg între oameni, nu stau în cancelariile lor de partid, dar oamenii cei mulți nu sunt interesați de aceste lucruri. Aceste sondaje îi vor motiva pe oameni. Finala se va da nu între mine și Nicușor Dan sau Gabriela Firea, se va da între mine și Sebastian Burduja. Intelectualitatea și tinerețea și performanța lui Burduja se vor confrunta cu experiența mea de viață. Eu nu cred că Burduja este doar la 16 procente”, a spus Piedone.

 

 

Redacția RONEWS
Redacția RONEWS
Articles: 5482