Peste 1500 de liberali au fost astăzi la Bacău, demonstrând că forţa PNL creşte tot mai mult în Moldova

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, spune că peste 1500 de liberali au fost astăzi la Bacău, demonstrând că forţa PNL creşte tot mai mult în Moldova, el arătând că crede în viitorul liberal al acestei regiuni. El a precizat că Mircea Fechet este cel mai bun candidat pe care PNL îl poate avea pentru preşedinţia Consiliului Judeţean, un ministru tânăr, energic, care a demonstrat că poate obţine rezultate bune în mandatul său şi care lansat cel mai mare proiect de economie circulară al României – sistemul de garanţie-returnare.

PNL devine o forță în Moldova, spune Ciucă

”Peste 1500 de liberali au fost astăzi la Bacău, demonstrând că forţa PNL creşte tot mai mult în Moldova. Cred în viitorul liberal al acestei regiuni. Am fost astăzi, aici, alături de candidaţii PNL pentru alegerile europarlamentare, Rares Bogdan şi Alexandru Muraru. Pentru că fondurile europene şi administraţiile liberale sunt soluţiile pentru ca judeţul Bacău să se dezvolte, să devină mai conectat la restul ţării şi să recupereze decalajele faţă de alte judeţe din România”, a scris preşedintele PNL pe Facebook.

Nicolae Ciucă arată că şi în Bacău, administraţiile liberale au dovedit eficienţă în implementarea proiectelor de modernizare, cu fonduri europene sau naţionale. Această eficienţă trebuie adusă şi la nivelul judeţului.

”Sunt convins că Mircea Fechet este cel mai bun candidat pe care PNL îl poate avea pentru preşedinţia Consiliului Judeţean. Este un ministru tânăr, energic, care a demonstrat că poate obţine rezultate bune în mandatul său. A lansat cel mai mare proiect de economie circulară al României – sistemul de garanţie-returnare şi am încredere că şi la judeţ va aduce dezvoltarea de care au nevoie oamenii de aici. Mult succes echipei liberale”, a mai spus Ciucă.

Redacția RONEWS
Redacția RONEWS
Articles: 5482