Eurodeputatul PSD Mihai Tudose îl descrie pe fostul director al SRI, Eduard Hellvig, ca ”un om de echilibru, cu foarte multă experienţă politică”. Mihai Tudose susţine că, din postura de prim-ministru sau de ministru al Economiei, n-a avut niciodată ”o solicitare care să nu vină în timp util şi foarte, foarte bună”. Mihai Tudose nu crede că Laura Codruţa Kovesi va candida la alegerile prezidenţiale şi consideră că funcţia de procuror european e mai importantă decât o funcţie de preşedinte de stat.
Europarlamentarul PSD Mihai Tudose a fost întrebat, în emisiunea Insider politic, difuzată sâmbătă la Prima TV, dacă îl vede pe Eduard Hellvig candidat la alegerile prezidenţiale.
„Nu ştiu. Domnul Hellvig este un om de echilibru, cu foarte multă experienţă politică. Am fost colegi în Parlament. L-am cunoscut şi ca şef al SRI”, a răspuns Mihai Tudose.
Mihai Tudose a vorbit despre colaborarea pe care a avut-o cu Eduard Hellvig ca prim-ministru şi ministru al Economiei.
„Eu, ca beneficiar (de informaţii de la SRI – n.r.), n-am avut niciodată o solicitare care să nu vină în timp util şi foarte, foarte bună, cât am fost premier şi cât am fost ministru, membru în CSAT”, a spus Tudose.
Întrebat dacă Eduard Hellvig ar putea fi candidatul PNL la alegerile prezidenţiale, Mihai Tudose a răspuns: „Întrebaţi la PNL. Eu nu sunt PNL. Nu le stabilesc eu candidatul. Nici măcar nu le dau sugestii”.
Pus să aleagă între Nicolae Ciucă şi Eduard Hellvig ca prezidenţiabil PNL, Mihai Tudose a răspuns: „E treaba lor. I-am pus noi să-l pună pe Orban, pe Cîţu? E partidul lor”.
Kovesi, funcție mai importantă decât președintele
Mihai Tudose a mai fost întrebat dacă o vede pe Laura Codruţa Kovesi, şefa Parchetului European, candidând la prezidenţiale.
„Nu cred. Doamna Koveşi ocupă o poziţie foarte importantă în UE, s-a bătut pentru acea funcţie. Din punctul meu de vedere, acea funcţie e mai importantă decât o funcţie de preşedinte de stat”, a apreciat eurodeputatul PSD.
La remarca moderatorului, potrivit căreia mai presus de funcţia de şef de stat nu există altă funcţie politică, Mihai Tudose a replicat : „Ba da, există o structură suprastatală. Eu văd că Parchetul European a început să aibă şi putere să-şi facă şi treaba. Nu-i puţin lucru. La ce înseamnă criminalitate transfrontalieră, ”joaca” cu fonduri europene, haideţi să ne revenim, sunt bani foarte mulţi în joc, sume care influenţează mersul Europei. E o instituţie foarte importantă pentru construcţia europeană”.