Titularii bazelor de tineret ‘au o putere discreționară’ (motivare CCR)

CCR a publicat, marți, Decizia nr.79 din 14 februarie 2024 în care a admis obiecția de neconstituționalitate formulată de Avocatul Poporului și a constatat că dispozițiile art.33 alin.(3) și (4) din Legea tinerilor sunt neconstituționale. Decizia este definitivă și general obligatorie.

Judecătorii au constatat, printre altele, că „nu sunt prevăzute motive justificate” pentru care se poate schimba destinația bazelor de tineret în proporție mai mare de 50% sau pentru care se vor putea chiar desființa baze de tineret, Parlamentul legiferând astfel „o putere discreționară” a titularilor de drepturi reale.

Extrase din motivarea Curții:

– În examinarea soluțiilor legislative criticate, prin raportare la prevederile art.1 alin.(5) din Constituție în componenta referitoare la calitatea, precizia, predictibilitatea și previzibilitatea normelor, Curtea observă că modalitatea în care sunt redactate soluțiile de la art.33 alin.(3) și (4) este neclară sub aspectul modului în care urmează să fie calculat și mai ales delimitat procentul de 50% din baza materială de tineret care constituie noua limită minimă obligatorie pentru păstrarea destinației, împreună cu menținerea în stare de funcționare a unei baze materiale de tineret. Reglementarea este neclară, imprecisă și deficitară întrucât nu sunt prevăzute motive justificate (de exemplu, investiții în infrastructura critică) pentru care se poate schimba destinația bazelor de tineret în proporție mai mare de 50% sau pentru care se vor putea chiar desființa baze de tineret aparținând domeniului public ori privat al statului sau al unităților administrativ-teritoriale, Parlamentul legiferând astfel o putere discreționară a titularilor de drepturi reale care dețin sau administrează aceste baze (a de vedea în acest sens și Decizia nr.193 din 6 aprilie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.370 din 14 aprilie 2022, paragraful 29).

– În privința soluției propuse la alin.(4) al art.33 din legea criticată, Curtea reține și alte elemente de neclaritate: în primul rând, legea nu prevede și un termen-limită pentru perioada în care se va schimba destinația bazei, rezultând că schimbarea destinației în proporție mai mare de 50% pentru o perioadă neîntreruptă mai mare de 6 luni poate fi și o perioadă nedeterminată și nelimitată în timp, după cele 6 luni prevăzute. În al doilea rând, norma nu este clară în ceea ce privește diferența de efecte juridice dintre „constituirea” sau „asigurarea” prealabilă a altor baze de tineret similare celor desființate sau a căror destinație a fost schimbată în proporție mai mare de 50% pentru o perioadă neîntreruptă mai mare de 6 luni. Totodată, teza finală a alin.(4), care stabilește ca noua bază de tineret să fie doar în aceeași unitate administrativ-teritorială (inclusiv în zone de periferie, fără acces sau cu acces dificil) în care avea sediul fosta bază de tineret, nu impune și o obligație de amplasament care să garanteze accesul facil al beneficiarilor la folosirea acelei baze noi.

– Fără a înlătura sau restrânge opțiunea legiuitorului de a permite statului și unităților administrativ-teritoriale să investească în modernizarea bazelor materiale de tineret și să asigure menținerea lor în stare de funcționare în folosul tinerilor și al structurilor de tineret interesate din unitatea administrativ-teritorială respectivă, Curtea observă că legea criticată nu reglementează în niciun mod situația ulterioară a bazelor materiale de tineret desființate sau a părților din aceste baze pentru care sa schimbat destinația, putând să apară interpretări sau aplicări arbitrare ale legii, cu afectarea regimului proprietății publice.

– Întrucât proprietatea publică asupra bazelor materiale pentru tineret nu poate fi desființată, soluția legislativă prevăzută la art.33 alin.(4) din legea criticată, care dispune inclusiv desființarea unor baze de tineret aparținând domeniului public al statului sau al unităților administrativ-teritoriale, aduce atingere prevederilor constituționale referitoare la garantarea și ocrotirea proprietății publice, singurele modalități de utilizare a bunurilor proprietate publică fiind cele expres și limitativ prevăzute în Constituție la art.136 alin.(4).

– Schimbarea destinației bazelor de tineret nu presupune neapărat și modificarea tipului de proprietate asupra acestora, dar poate însemna o eliminare a scopului pentru care au fost constituite aceste baze, iar o astfel de soluție normativă poate genera o diminuare a obligației pozitive a statului de a asigura dreptul prevăzut la art.49 alin.(5) din Constituție. Totuși, întrucât art.49 alin.(5) din Legea fundamentală reglementează o obligație de diligență a statului, atât timp cât prevederile art.33 alin.(4) din legea criticată stabilesc obligația asigurării unor alte baze materiale de tineret similare celor desființate sau propuse pentru schimbare de destinație, se poate aprecia că obligația constituțională a statului nu este încălcată prin raportare la art.49 alin.(5) din Constituție, participarea tinerilor la viaţa politică, socială, economică, culturală şi sportivă a ţării fiind în continuare respectată.

– În concluzie, Curtea apreciază că reglementarea unui act normativ, precum Legea tinerilor, ca expresie a obligației constituționale prevăzute de art.49 alin.(2), trebuie să ofere un cadru normativ clar prin care drepturile tinerilor să fie valorificate concret și efectiv. În acest scop, legea trebuie să stabilească în mod clar și predictibil care sunt motivele pentru care se poate desființa sau modifica parțial destinația actualelor baze materiale de tineret și să ofere aceleași garanții sau garanții suplimentare pentru realizarea obligației corelative a statului raportat la dreptul prevăzut de art.49 alin.(5) din Constituție.

Motivarea integrală poate fi consultată aici, în format PDF

Redacția RONEWS
Redacția RONEWS
Articles: 3978