Crin Antonescu se pregătește să iasă la pensie, deși nu a mai lucrat de 8 ani! Câți bani va încasa

Crin Antonescu se pregătește să iasă la pensie, deși nu a mai lucrat de opt ani de zile. Acesta a trăit până acum fără salariu, dar ar putea în curând să încaseze o pensie specială de 12 mii de lei.

Fostul șef PNL și președinte interimar al României nu a mai lucrat de opt ani, iar ultima oară când a primit salariu a fost în 2016, pe vremea când își încheia mandatul de senator și anunța că se retrage definitiv din politică.

Informația reiese din declarația de avere a soției fostului președinte PNL, Adina Vălean, care este de asemenea și europarlamentar român încă din 2007. În ultimul an, aceasta a primit o indemnizație de peste 281 de mii de euro, potrivit Realitatea Plus.

Averea soților Antonescu-Vălean

Soții Antonescu-Vălean dețin un apartament în București, precum și două case și trei terenuri în județul Prahova. În bancă, cei doi dețin peste 300 de mii de euro și alți 94 de mii de euro îi au investiți în titluri de stat.

În septembrie anul acesta, fostul lider liberal va împlini 65 de ani, vârsta legală pentru pensionare. Astfel, el ar putea solicita o pensie specială maximă, de peste 12 mii de lei pe lună, potrivit sursei citate.

 

 

Redacția RONEWS
Redacția RONEWS
Articles: 5482