Gabriela Firea reacționează la afirmațiile făcute de fostul președinte Traian Băsescu despre cursa electorală pentru București. După ce Băsescu a declarat că Piedone nu se va retrage din cursa electorală pentru Primăria Capitalei, ci „va fi menţinut acolo, ca să-i reducă şansele Gabrielei Firea”, candidata PSD amintește că și Băsescu a intrat în cursa prezidențială din 2004 în ultimul moment.
„Cu tot respectul pentru funcția prezidențială cea mai înaltă în stat pe care a ocupat-o domnul Traian Băsescu, îmi permit să afirmă acum că se comportă, așa, ca un fel de oracol și vorbește în sentințe. Cred că a trecut acea perioadă în care dumnealui chiar le nimerea pe toate în politică și să nu uităm cum chiar domnia sa a ajuns un candidat așa de ultim moment și surpriză generală … eram și eu un presă atunci, chiar relatam acele momente, s-a întâmplat acel moment într-o duminică și eram pe post când a ieșit plângând, acum nu știm dacă acele lacrimi erau reale sau de crocodil, ținându-l pe după umeri, așa, pe domnul Stolojan, spunându-i că e cel mai bun, cam cum îi spusese și domnului Petre Roman – Petre, ești cel mai bun – se repeta cumva istoria. Și i-a furat candidatura. Probabil, domnul președinte Traian Băsescu rememorează acele timpuri. Nu aș da foarte, foarte, foarte mare credit profețiilor”, a declarat Firea, la stirileprotv.ro.
„Nici măcar dacă m-ar ruga domnul Marcel Ciolacu, personal”
Întrebată dacă va încerca să preia conducerea PSD în cazul în care ajunge primar al Capitalei, Gabriela Firea a răspuns:
„Categoric nu. Am mai fost primar general și era alt președinte la partid și nu mi-a manifestat 4 ani de zile – ba chiar am fost un mandat mai mult, pentru că a venit pandemia și s-a prelungit, așa cum știți, mandatele aleșilor locali. Deci am avut mandat de mai mult de 4 ani de zile și nu mi-a manifestat acea intenție. Nu îmi doresc să am o trambulină politică. Sunt mai mult decât onorată pentru pozițiile politice pe care le am, prim-vicepreședinte PSD și de asemenea președintele organizației București.
Categoric nu îmi doresc. Nici măcar dacă m-ar ruga domnul Marcel Ciolacu, personal, vreodată, să preiau această poziție de președinte al PSD, nu voi face acest lucru și vă spun și de ce. Consider că, la modul real, societatea românească nu este pregătită pentru ca aceste funcții de number one în stat sau în conducerea unui partid să fie ocupate de femei. Am avut, veți spune, am avut, am avut, dar dați-mi voie să vă spun că acea conjunctură a fost provocată tot de către un bărbat, și anume ca o femeie să conducă un partid și un guvern. Și cei din partid au considerat că nu a fost o competiție reală între membrii partidului din care să reiasă acel reprezentant al nostru în fruntea partidului și în fruntea guvernului.
Prin urmare, nu cred că această societate tradiționalistă a noastră va permite prea curând, adică în următorii, să spun, 5-10 ani, ca la modul real, pe meritocrație și pe recunoaștere, o femeie să conducă un guvern sau un partid. Mai trebuie să așteptăm.”