Banii au fost viraţi integral către Poşta Română

Ministerul Muncii face anunțul așteptat de toți pensionarii: Banii au fost viraţi integral către Poşta Română

Ministerul Muncii anunţă, luni, că banii pentru plata pensiilor au fost viraţi integral către Poşta Română. S-au făcut trei tranşe de plăţi, încă de săptămâna trecută, scrie news.ro.

”Sumele necesare pentru plata pensiilor înaintea sărbătorilor pascale au fost transferate, de către Casa Naţională de Pensii Publice, Poştei Române”, anunţă, luni, Ministerul Muncii.

Potrivit instituţiei, s-au plătit trei tranşe, astfel:

tranşa I, reprezentând 50% din suma totală, au fost viraţi joi, 25 aprilie;

tranşele II şi III au fost transferate vineri, 26 aprilie.

Ce a spus Simona Bucura Oprescu

”Întreaga sumă necesară pentru a asigura plata pensiilor românilor înainte de Paşte este deja la Poşta Română. Le mulţumim pe această cale partenerilor noştri de la Compania Naţională Poşta Română, pentru faptul că s-au mobilizat astfel încât banii să ajungă înainte de sărbători la beneficiari”, a declarat ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale, Simona Bucura-Oprescu.

Guvernul a decis, joi, că pensiile aferente lunii mai se plătesc înaintea sărbătorilor pascale, iar Casa Naţională de Pensii Publice va vira banii până în 30 aprilie către Poşta Română şi bănci. Valoarea totală a pensiilor se ridică la 9.331.399 mii de lei.

Premierul Marcel Colacu a anunţat, joi, la începutul şedinţei de Guvern, că se adoptă hotărârea de care permite plata pensiilor înaintea sărbătorilor de Paşti, el arătând că este un gest firesc de respect faţă de seniorii României.

Redacția RONEWS
Redacția RONEWS
Articles: 5482