Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a fost în vizită pe cea mai așteptată autostradă a României, Autostrada Moldovei. El a explicat că până la finalul anului va fi dată în circulație porțiunea Autostrăzii Buzău-Focșani (82 de kilometri), iar apoi încă aproximativ 50 de kilometri din Autostrada Ploiești-Buzău.
”Ritm bun pe toate cele 4 Tronsoane ale Autostrăzii Buzău- Focșani (82,44 km), parte a Autostrăzii Moldovei (#A7).
Pe toate cele 4 Tronsoane stadiul fizic al lucrărilor a atins și chiar a depășit 30%:
• Tronsonul 1 Buzău- Vadu Pașii (4,6 km). Stadiu fizic: 30%.
• Tronsonul 2 Vadu Pașii- Râmnicu Sărat (30,8 km). Stadiu fizic: 31%
• Tronsonul 3 Râmnicu Sărat – Mândrești Munteni (36,1 km). Stadiu fizic: 30%
• Tronsonul 4 Mândrești Munteni- Focșani (10,94 km). Stadiul fizic: 33%.
Deși potrivit termenelor contractuale doar tronsoanele 1 și 4 trebuie finalizate în acest an, constructorul român mi-a dat asigurări că, la sfârșitul acestui an, vom circula pe toți cei peste 82 de km au Autostrăzii Buzău- Focșani!
#Infrastructura de mare viteză pe care o construim va contribui la dezvoltarea accelerată a regiunii #Moldovei prin conexiunile cu celelalte regiuni istorice ale #României.”, a anunțat Sorin Grideanu.
Se inaugurează și tronsonul Ploiești-Buzău
Ministrul Transporturilor a explicat că în această vară, în iulie sau august, vor fi dați în folosință primii 14 kilometri, iar până la finalul anului vor fi dați în circulație aproape 50 de kilometri din Autostrada Ploiești Buzău.
”Evoluție bună pe aproximativ 50 de kilometri din sectorul de Autostradă Ploiești- Buzău (63,25 km).
Pe Lotul 1 Dumbrava – Mizil (21 km) stadiul fizic al lucrărilor se apropie de 60% și pe Lotul 2 Mizil- Pietroasele (28,35 km) stadiul fizic a depășit 64%.
În special constructorii români care lucrează pe cele două loturi sunt foarte bine mobilizați, ceea ce demonstrează că abordează cu seriozitate această construcție.
Pentru Lotul 3 Pietroasele- Municipiul Buzău constructorul turc a început deja lucrările preliminare pentru construcția celor 13,9 km.
În acest moment sunt în diverse stadii de construcție toate cele 13 loturi/tronsoane ale #A7, Ploiești – Pașcani. Până la sfârșitul acestui an, potrivit termenelor contractuale, primele 2 Loturi din Ploiești- Buzău vor fi date în circulație.”, scrie Sorin Grideanu.