‘Dacă era un băiat atât de inteligent, cum pare, avea victoria deja acasă’/ Lista PNL la CGMB, respinsă

Cristian Popescu Piedone a declarat, într-o intervenție telefonică la România TV, că nu își retrage candidatura pentru fotoliul de primar al Bucureștiului, fiind convins că între el și actualul primar Nicușor Dan se va da marea bătălie la alegerile din 9 iunie. Piedone anunță că Biroul Electoral Municipal ar fi respins candidaturile PNL la Consiliul General.

Piedone susține că PSD și-a bulversat electoratul prin aruncarea în cursa pentru Primăria Capitalei a Gabrielei Firea, pe care inițial au „aruncat-o la coșul de gunoi”. În opinia acestuia, dacă PSD îl susținea pe el, Nicușor Dan era istorie.

„I-au amețit atât de tare încât sunt ca două muște pe care le pui într-un borcan, le amesteci și nu mai pot să zboare. Se bat cap în cap. Așa și cu depunerea de candidaturi. Azi s-au respins candidaturile la consiliul general ale PNL pentru că cei doi președinți ai coaliției nu au semnat listele. (…) În coaliție este o gringoladă (sic!), Băluță trebuie strângă din nou semnăturile. La București s-a rupt alinața, vă dați seama în cabina de vot. (…)

Această coaliție care dacă ar fi avut un interes așa cum spun ei să stabilizeze România au aruncat în aer administrația locală și se vede clar că există un interes. Nu poți să vii cu un candidat pe care prima dată l-ai aruncat la coșul de gunoi, să-l reșapezi și să-l arunci din nou în cursă după ce electoratul este bulversat. Și dacă aveau un interes comun, acele trei sondaje, eu, Gabi Firea și Burduja, le-am pripus de la început să facem alianță, dacă aveau înțelepciunea ieșeau cu un candidat unic și Nicușor Dan era istorie de la depunerea candidaturii”, a spus Piedone, la România TV.

„Firea este undeva cu indulgență pe locul 3”

„Așa cum se pare că se vor sparge voturile, bătălia se va da între mine și Nicușor Dan. Firea nu poate să fie cum zice Marcel Ciolacu că este pe locul 2. Firea este undeva cu indulgență pe locul 3, iar Burduja va rămâne pe 4. Cam asta este clasamentul. Electoratul nu mai poate fi atât de ușor păcălit. Nu o spun eu, spun oamenii în stradă că ”astia vor să-l scoată tot pe Nicușor”, inclusiv simpatizanți ai celor două partide. Nu cred în scenarii, dar nu cred nici în coincidențe. Prea se leagă una după alta. Dacă ei ditamai strategii, cancelariile și-au înnodat șireturile și se dau cap în cap prin cancelariile alea, cheltuiesc și o grămadă de bani și să plece spre toamnă cu o înfrângere, nu știu dacă vor mai avea timp să se recupereze. sau poate asta este și intenția, să se rupă în toamnă că nu s-au înțeles care o să fie viitorul președinte al României”, a mai spus Piedone.

Cristian Popescu Piedone, mesaj pentru Ciolacu

„Am văzut mesajul lui Marcel Ciolacu. De câteva zile îmi transmite mesaje și mai spune că este și un prieten al meu de 30 de ani. Păi eu știu când ai o problemă și un prieten, pui mâna pe telefon. Nu transmiți porumbei călători, nu-ți faci reclamă. Prieteni suntem, dar poate acum în Olimpul în care se crede el acolo la Palatul Victoria nu mai poate să dea un telefon să-mi spună. Chiar dacă mi-ar fi dat, el știe deja răspunsul, cunoscându-mă, nu mă retrag. Nu am cum să mă retrag, dacă era un băiat atât de inteligent, cum pare, avea victoria deja acasă, susținându-mă pe mine. Probabil, nu știu, mă depășește, nu vreau să acuz, aveam primarul general. Așa, din păcate, o să aibă doar cetățenii și PUSL. În consiliul general mă gândesc cu cine voi face alianță, nu e obligatoriu, mă uit clar. La toată lumea mă uit și putem face alianță împotriva reziștilor”, a mai spus candidatul PUSL.

„Ce emoții are domnul Burduja dacă pierde? Nicio emoție, este ministru în continuare. Ce emoții are doamna Firea dacă piede? Iese europarlamentar. Ce emoții am eu? Mi-am jucat cariera. Mai închid și mă duc la pensie, le nepoți. Eu nu candidez pe un alt fotoliu cald să joc la două capete. Merg pe o singură mână, ori la bal, ori la spital”, a conchis Piedone.

Redacția RONEWS
Redacția RONEWS
Articles: 3785